Directorul care a salvat ”ASPA”

De 20 de ani conduce fosta uzină constructoare de mașini din Orhei, până la 1991 cu statut de întreprindere unională cu regim închis, care producea pale de turbine, alte piese și subansamble pentru corporația ”MiG” din Moscova. După destrămarea URSS și a relațiilor economice vechi, multe întreprinderi similare din Moldova fie au dat faliment, fie au fost reprofilate. SA ”ASPA” din Orhei a supraviețuit datorită lui Constantin Nauc.

Orheian născut la Tiumeni, într-o familie de deportați, și-a început activitatea la această uzină acum 44 de ani, ca frezor, iar la început de martie 1998 a fost ales director general al întreprinderii. Dumnealui a găsit puteri, inteligență, abilități să pună uzina pe picioare, dedicându-se completamente grijilor și nevoilor ei.

Recent, colectivul SA ”ASPA” din Orhei a marcat 20 de ani de activitate a lui Constantin Nauc în calitate de director general al întreprinderii, perioadă în care aceasta a înregistrat o accensiune economică constantă.

După cum a remarcat Ghenadie Smochină, director pentru producție și dezvoltare, la 1998 întreprinderea avea datorii către bugetul de stat, la salarii, dar și către partenerii săi de peste 1.6 milioane de lei:

”Nu am avut de ales. Inițial am încercat să producem articole de uz curent, de la portbagaje pentru biciclete până la primusuri cu benzină. Dar oricum stagnam, ceea ce nemulțumea statul, dar și coasociații întreprinderii. Și atunci în fruntea uzinei a fost ales Constantin Nauc, inginer la una din întreprinderile municipale. Mai întâi, dumnealui a adus la uzină specialiștii cu care lucrase anterior, totodată s-a apucat să caute parteneri în străinătate. Era clar că relațiile cu corporația ”MiG” nu mai puteau fi restabilite – complexul militar industrial din fosta URSS se destrăma. Dar aveam tehnologii unicale, care ne permiteau producerea altor articole competitive pe alte piețe. Am găsit noi piețe de desfacere, am continuat implementarea tehnologiilor avansate, am asigurat o evidență contabilă strictă. Toate acestea au condus la lărgirea pieței de desfacere, mărirea volumului de producție și livrare a mărfurilor”, spune dl Smochină.

Conform statisticii întreprinderii, volumul vânzărilor pentru anul 2017 constituie 49 milioane de lei, salariul mediu al angajaților a fost de peste 8500 de lei, în creștere comparativ cu anul precedent. 99.7% din toată gama de produsee merge la export. Profilul întreprinderii nu s-a schimbat – aici se produc piese și subansamble pentru motoare, turbine și alte instalații energetice de mare capacitate.

Ilie Rabii, vicepreședintele raionului Orhei spune că cheia succesului asestei întreprinderi este în dezvoltarea ei dinamică:

”Impresionează faptul că 40 de tineri de la întreprindere au avut posibilitate, cu ajutorul administrației, să-și facă studiile la școli de profil tehnic; că întreprinderea face alocații în dezvoltarea lor profesională, ceea ce ne duce cu gândul că ”ASPA” lucrează  conform aceleiași matrice  precum întreprinderile din Occident. Apropo, întreprinderea a obținut Certificat de Standarde Internaționale DIN. EN. ISO 9001 privind  metodologiile de elaborare a Sistemului de Management al Calității în domeniul ”Prelucrarea metalelor” începând cu anul 2005. Adică putem vorbi despre o întreprindere unicală pentru republica noastră”, ne spune vicepreședitele raionului.

Pe teritoriul uzinei am găsit o ordine exemplară,  în cabinetele specialiștilor – acelaşi anturaj modest ca pe timpuri şi doar hala de producție, unde lucrează cei peste 170 de angajați, arăta cu totul altfel decât 20 de ani în urmă. Am văzut cum lucrează mașina de marcat cu lazer, mașina de măsurat în 3 D, mașinile cu program digital, unde angajatul, inginer cu studii superioare, servește ca supraveghetor al proceselor de producție.

Omagierea celor două decenii de activitate a domnului Nauc s-a produs modest pe parcursul a jumătate de oră. Directorul a fost felicitat de către Valerian Cristea, viceprimar de Orhei și Ilie Rabii, iar Ghenadie Smochină i-a înmânat omagiatului o tijă din titan (în imagine), a cărui semnificație era s-o înțelegem doar după reacția directorului:

”Chiar vă mulțumesc mult. Tija asta este unul din simbolurile dăinuirii și progresului întreprinderii. Acest subansamblu merită a fi păstrat pentru posteritate din simplul motiv că firma cehă, care ani în șir îl procura în Occident, acum îl comandă numai la noi. Avem mai mulți parteneri pentru care suntem unici producători, dar cehii au fost primii care ne-au acceptat ca parteneri de nădejde. Este o dovadă că ne-am încadrat în UE numai cu produse de calitate, cu care ne-am făcut un renume”, a remarcat directorul întreprinderii.

Constantin Nauc a mulțumit colectivului pentru încrederea acordată, dar și pentru munca prestată, solidaritate, care permit uzinei să supraviețuiască în condiții deloc simple.

Ion Cernei

Distribuie

Leave a Comment