Diplome, colaci și țuică, trofeie de la festivalul din Fălticeni

Ansamblul folcloric ”Ciocâltenenii” de la căminul de cultură Ciocâlteni a participat, alături de peste 20 de co-lective artistice din România, la Festivalul obiceiurilor de iarnă la Fălticeni, județul Suceava, care a avut loc în primele zile ale Anului Nou.

 

”Am primit invitația Primăriei Fălticeni cu care am inițiat în toamnă relații de înfrățire. Succesul nostru a fost unul nemaipomenit, spectatorii cerând interpretarea colindelor noastre la ”bis”.  Întrucât suntem în zone folclorice diferite, faptul că ne desparte ceva distanță, dar și Prutul de la 1812 încoace, spectatorii și specialiștii în domeniu au rămas încântați de evoluarea noastră”, a relatat pentru ”C” Ion Ionașcu, primarul de Ciocâlteni.

Vasile  Știrbu, conducătorul ansamblului ne-a relatat că asemenea schimburi culturale sunt foarte necesare.

”Publicul românesc, mai ales cel din Moldova istorică, este foarte receptiv la orice evoluări ale artiștilor amatori de dincoace de Prut, precum suntem impresionați și noi de moştenirea spirituală de la vatra dânşilor, astfel îmbogăţindu-ne reciproc, întregindu-ne folclorul. Apropo, ansamblul nostru a fost răsplătit cu o Diplomă, colaci pentru urători ca prin Moldova și… 5 litri de țuică. Fiți de acord, o distincție mai originală nu putea propune nimeni altcineva decât nişte fraţi,” a menţionat dl Ştirbu. 

Amintim că ansamblul ”Ciocâltenenii” este unul din cele mai solicitate colective la festivaluri folclorice peste hotarele țării. În vara anului trecut colectivul a participat la asemenea festivaluri organizate la Brașov, România și Rovini, Croația de la unul revenid cu o medalie de argint.

 În imagine: La festival au participat zeci de colective artistice de amatori, fiecare prezentând datini şi obiceiuri de la vatră, moştenite din străbuni.

Ion Cernei                      

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns