Din ce surse a fost distracţia cu doamna deputată Graur?

Tineretul democrat din Rezina (!?) a invitat sâmbătă, 25 mai, toţi tinerii din raioanele Şoldăneşti şi Rezina, cu vârstele cuprinse între 16 şi 35 de ani, la Tabăra de odihnă pentru copii Nistru de la Saharna, la o istorie de succes cu Eleonora Graur, proaspătă deputată în Parlamentul R. Moldova pe circumscripţia nr. 13 Rezina-Şoldăneşti. Potrivit afişelor mediatizate pe reţelele sociale, participanţilor li se garanta muzică, tombolă, training motivaţional, mici în aer liber şi multe surprize. Câţiva cititori ne-au telefonat la redacţie şi au solicitat să aflăm cât va costa / a costat şi din ce surse au fost acoperite cheltuielile pentru această ‘operaţiune de promovare a unei persoane concrete’.  

 

„Succesul reprezintă ținta către care tindem în fiecare zi. Toate lucrurile pe care le facem zilnic, le facem ca să urcăm încă puțin pe scara spre a deveni o persoană de succes…. Calea spre succes a dnei Graur Eleonora o putem cunoaște din prima sursă sâmbătă, la 25 mai curent”, nota administratoarea grupului Rezina aşa cum este ea în textul ataşat la afişa-invitaţie.

Ce a fost acolo cunoaştem doar din mulţimea de poze şi înregistrări video postate pe reţelele sociale, pentru că presa nu a fost invitată, iar jurnaliştii de la CUVÂNTUL nu se încadrează în parametrii de vârstă ai posibililor participanţi la mediatizarea istoriei de succes a dnei Graur.

Pentru a afla detalii despre această acţiune publică, i-am solicitat doamnei deputate prin poşta electronică să informeze opinia publică cine şi din ce surse a acoperit cheltuielile pentru arendarea taberei, transportarea participanţilor, organizarea trainingului, pentru muzică, tombolă, mici şi alte surprize prevăzute în programul petrecerii. Asta pentru că, în opinia unor rezineni, şi de data aceasta dna Graur ar fi utilizat în scopuri personale resurse administrative publice: Tabăra Nistru, autobuzele şcolare etc. Până la publicarea acestui articol dna Graur nu a răspuns la interpelarea redacţiei.

Redacţia îi rezervează loc pentru răspuns în numerele următoare.

Amintim că dna Graur, până la alegerile parlamentare recente, a ocupat funcţia de preşedintă a raionului Rezina.

Departamentul investigaţii

 

Distribuie

Lasă un răspuns