Despre gordineştenii dispăruţi în Primul Război Mondial şi nu doar…

Despre cei o sută de ani de la sfârşitului Primului Război Mondial, la noi, spre deosebire de alte state occidentale, s-a vorbit sub nivelul aşteptărilor. Straniu lucru, deoarece avem la Chişinău suficienţi tipi care se umflă-n pene, declarându-se mari proeuropeni. Cimitirul eroilor din Chişinău în care au fost înmormântaţi sute de militari de diferite naţionalităţi ai acelui război este într-o stare dezastruoasă, fapt care demonstrează atitudinea neglijentă, ca să nu spun altfel, a autorităţilor şi populaţiei faţă de această filă din istoria poporului nostru şi eroii care, chemaţi sub drapel, au căzut pe câmpul de luptă. 

De altfel, situaţia nu diferă de cea de la ruşi. De fapt, Federaţia Rusă nu prea are cu ce se lăuda vizavi de acel război, inclusiv acţiunile guvernului bolşevic, prăbuşirea imperiului ţarist; ieşirea la rampă a teroriştilor–promotori ai „revoluţiei mondiale” gen Troţki-Dzerjinschi-Sverdlov; teroarea de apoi, comparativ cu care inchiziția medievală pare floare la ureche etc.

Marea conflagraţie militară la începutul secolului trecut, declanșată în contextul neînţelegerilor politice, economice şi regionale dintre cele două coaliții – Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria și Turcia) și Puterile Aliate (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia, Japonia și, din 1917, SUA) a cuprins 38 de state cu o populație de 1,5 mlrd de oameni (2/3 din populația mondială). Din Basarabia atunci au fost trimişi în tranşee circa 250–300 de mii de soldaţi.

Şi satul meu a plătit scump în acel război.

Zilele aestea am intrat în posesia unui document deosebit, care provoacă emoţii majore. Vorba e de consăteni din comuna Gordineşti, nume de familie bine cunoscute de localnici, incluşi într-un tabel nominal „cu oamenii care sunt dispăruţi în războiul mondial din 1914-18”. Documentul este ataşat la un demers din 30 martie 1923 semnat de C. Stratulat, atunci primar în localitate, către Cercul de Recrutare Orhei.

Lista include 23 de gordineşteni. La rubrica „care să ne arăte dacă omul este mort? unde a murit? dacă a căzut prizonier, în ce ţară? şi orice alte date care se ştiu despre aceşti oameni şi care ar putea servi la găsirea urmei lor” găsim o singură persoană – Ion Dadu, a.n. 1883, care „a murit pe câmpul de luptă la frontul Austria”. Ceilalţi 22 de consăteni sunt daţi ca ”dispărut nu se ştie unde este”.  Nu am dubii că gordineştenii în vârstă îşi vor recunoaşte în această listă rudele apropiate, buneii sau străbuneii: Potoran Isache, Râbaca Isachie, Done Pavel, Panfile Gavril, Panfile Simion, Negară Anton, Condrea Zaharia, Bejan Andrei, Ţurcan Epifan, Ţurcan Vasile, Buraca Iacov, Botezat Grigore, Ţurcan Ion, Lozovan Isache, Dadu Zaharia, Bejan Ştefan, Botezat Vladimir, Braga Emelian, Siminel Zaharia, Cernalev Ion And., Condrea Pentelei şi Ojog Simion.

Cu exepţia a câtorva persoane nu am reuşit să găsesc lista celor care şi-au pierdut viaţa în lupte. Sunt convins că e şi mai impunătoare. În acea bătălie pentru prima oară au fost aplicate gazele toxice (Ypres, 1915), tancurile (Somme, 1916) și avioanele. În cele 1 568 de zile de război şi-au pierdut viaţa 10 mln de oameni, 21 mln au fost răniţi, alţi 7,7 mln au fost daţi dispăruţi  ori au nimerit în prizonierat. Istoricii constată că cca 7 000 de basarabeni fie şi-au pierdut viaţa, fie au fost luaţi prizonieri sau au dispărut fără veste.

Şi băştinaşii din spatele frontului au avut de sufe-rit, îndurând povara mobilizării, impozitelor şi lucrărilor forţate. Să nu uităm şi de dezmăţul trupelor bolşevizate care în 1917-18 se retrăgeau. CUVÂNTUL a scris despre monumentul “Apostolii Basarabeni” ridicat în grădina Catedralei din Chișinău în memoria eroilor naționali Simeon Murafa, Alexei Mateevici şi Andrei Hodorogea, care nu prea demult a fost restabilit. Monumentul a fost ridicat în perioada interbelică la inițiativa Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”. Despre poetul şi preotul militar Alexei Mateevici se ştie din scoală. Mai puţin cunoaştem despre ceilalţi doi. Simeon Murafa a fost jurist, publicist, promotor al culturii muzicale, iar Andrei Hodorogea, inginer-hotarnic, s-a  născut la Slobozia-Hodorogea, actualul raion Orhei, într-o familie de răzeşi-mazili. Tustrei erau prieteni şi au căzut victime ale unui act banditesc, fiind omorâţi la 20 august 1917 de o patrulă rusă militară. Crima a avut loc în via lui Andrei Hodorogea, când acela i-a rugat pe soldaţi să nu rupă struguri necopţi şi să-i arunce la pământ. Militarii i-au considerat pe aceşti oameni contrarevoluţionari, deşi amicii erau la o petrecere cu musafiri. În urma ocupaţiei Basarabiei în 1940 monumentul a fost distrus. O stradă din capitală poartă numele lui Andrei Hodorogea.

Orice război presupune vărsare de sânge, suferinţe şi nu-şi alege victimele după provenienţa socială, sex, profesie, vârstă. Lista întocmită în 1923 de primarul Stratulat ne dă de înţeles că la sfârşitul războiului, dacă ar fi rămas în viaţă, Anton Negară avea să aibă 41 de ani, iar Zaharia Condrea – doar 20 de ani.  După apariţia acestui document situaţia nu s-a schimbat, nimeni dintre cei dispăruţi nu a revenit în sat.

În acel război a luptat şi bunelul meu, Teodor (Fiodor) Covrig. Pe când eram copil dânsul îmi povestea despre luptele la care a participat, mai cu seamă despre una din puţinele ofensive reuşite sub conducerea generalului Brusilov – când trupele austro-ungare au fost aruncate dincolo de Carpaţi, iar oraşul Lvov, care până atunci nu se afla sub ţarul rus, cu mari pierderi, a fost ocupat de trupele ruseşti.

Apropo, când traversezi munţii Carpaţi spre Mukacevo vezi pe marginea traseului mai multe cimitire militare, în care pe cruci sunt încrustate şi nume de români basarabeni.

În concluzie aş vrea să subliniez că, în memoria comunitară, inclusiv cea basarabeană, Primul Război Mondial este un război uitat. Explicaţia este simplă, în manualele de istorie sovie-tice conflagrația era tratată ca preludiu al revoluției bolșevice și războiului civil. În realitate a fost un război criminal. Calculele şi intenţiile celor care au pornit acel război nu s-au realizat. Rând pe rând au  capitulat Germania, Austro-Ungaria, Turcia, din război în mod ruşinos s-a retras Rusia, au dispărut patru imperii şi au apărut mai multe state independente. România s-a reîntregit, iar pe continent a fost pusă temelia unor noi conflicte armate.

Comemorarea sfârşitului Primului Război Mondial a fost o posibilitate de a analiza şi trage învăţăminte din cele întâmplate atunci, unele situaţii rămânând actuale şi azi, mai cu seamă în contextul intenţiilor revanşarde ale unor actori ai acelei conflagraţii. Această posibilitate ar fi trebuit să fie exploatată la maximum.

Andrei Covrig, colonel în rezervă

andrei_covrig269@gmail.com

 

Distribuie

Lasă un răspuns