Despre avantajele Marii Uniri

În cadrul activităților dedicate Centenarului Marii Uniri nu am prea atras atenție la avantajele oferite populației ținutului Orhei de către acest eveniment de cotitură în istoria noastră. De fapt, situația din Basarabia postbelică a fost destul de consistent ”procesată” de către propaganda sovietică, în urma căreia a și apărut un nou curent ideologic – moldovenismul promovat deosebit de insistent și chiar obraznic de  formațiunile politice de stânga, antiromânești, care astfel pretind să se mențină la putere. Din păcate, câteva decenii de agitație și propagandă sovietică antiromânească, în care perioada postbelică din istoria Basarabiei a fost prezentată doar cu falsuri sau în cele mai bune cazuri cu semiadevăruri, și-a lăsat amprenta asupra câtorva generații de moldoveni. Iată de ce este necesar ca măcar acum să vorbim mai mult despre avantajele pe care le-a avut Basarabia grație Unirii de la 1918.

Cea dintâi realizare a Unirii și una dintre cele mai dorite de promotorii ei a fost Reforma Agrară din 1921-1924, reformă trecută sub tăcere sau luată în zeflemea de ocupanții sovietici. Atunci, în Basarabia, toți țăranii au primit pământ: în sudul și centrul Basarabiei – câte 6 hectare de familie, la nord – câte 4 hectare. Statul Român nu a confiscat de la nimeni nimic – a procurat terenurile respective de la marii latifundiari, lăsându-le acestora până la 200 de hectare și le-a repartizat gratuit țăranilor. Este interesant că în urma Reformei în Basarabia au apărut aproape 100 de sate noi. Satul Codru Nou, de exemplu, inițial s-a numit Cornova Nouă. Profesorul universitar Vasile Șoimaru îmi povestea că doi unchi de-ai lui au venit încoace cu mai mulți săteni pentru că au primit aici terenuri. O parte din noii proprietari au rămas să trăiască aici, unchii dumnealui însă ulterior au vândut pământurile de aici ca să-și cumpere altele în satul natal, Cornova.

Alt avantaj a fost decretarea învățământului obligatoriu de patru și de șapte clase. Din cartea ”Realizările prefecturii județului Orhei pentru anii 1935-1937” aflăm că în perioada 1917-1937 nivelul științei de carte în județul Orhei a crescut de la 3% la 63%! În această perioadă școli primare au apărut în fiecare sat, școli secundare – în satele mai mari. În orașele-centre de județ neapărat au început să funcționeze licee teoretice și industriale, situație inimaginabilă pe timpul țarismului.

Începând cu anul 1924, au fost înfiinţate două facultăți – Agronomie și Teologie la Universitatea din Iași. Către anul 1942 se planifica deschiderea unei universități la Chișinău, dar intenția a fost curmată de invazia sovietică și de războiul care a urmat.

La fel de interesantă este situația cu spitalele sătești – în județul Orhei, în anul 1919, au apărut opt spitale, inclusiv 3 în actualul raion Telenești: la Sărăteni, Brânzeni și Telenești. La Chișinău activa o școală de felceri și moașe, iar medici pregătea facultatea de medicină a Universității din Iași.

Istoriografia sovietică a mai trecut sub tăcere alte momente din istoria Basarabiei postbelice. Astfel în anii 1924-1928 Basarabia (ca de altfel și Ucraina) a fost afectată de o secetă crâncenă, dar populația nu a avut de suferit or, statul român i-a scutit pe țăranii basarabeni de impozite. Ceea ce nu s-a întâmplat în Ucraina, care atunci a pierdut din cauza foametei câteva milioane de oameni. După ce teritoriul Basarabiei a fost recuperat în timpul Războiului Dezrobirii, satul basarabean, prin decretul mareșalului Ion Antonescu, a fost scutit de impozite pentru că prea dezastruoase fusese prejudiciile cauzate de ocupația sovietică. După aprilie-august 1944, adică după revenirea armatei roșii, țăranul basarabean iarăși s-a pomenit supus la impozite grele, care au și generat foametea din 1946-1947 soldată cu circa 250 000 de victime.

Mai amintim că România era monarhie constituțională și stat bazat pe drept. Când Curtea Marțială a Corpului 4 Armată l-a lipsit de cetățenie pe Matvei Cijevschi, președinte de soviet sătesc în perioada 1940-1941, bunicul vecinului meu Stanislav Cijevschi, condamnându-l la patru ani de închisoare, lui i s-a acordat dreptul la recuzarea sentinței la Tribunalul Guvernământului Basarabia, care l-a achitat în lipsa componentei infracțiunii. În perioada de după ocuparea ținutului de către URSS deciziile instanțelor de fond au putut fi contestate în instanța de apel doar după venirea la putere a lui N. Hrușciov. În genere, creșterea nivelului de trai al basarabeanului s-a făcut simțită doar după 1957.  Iar ”lumina lui Ilici” a ajuns în satele noastre doar după 1958…

Până la 1940 România a fost un stat neutru, puternic și cu mari perspective. Și dacă Stalin nu-i răpea Basarabia și Bucovina, cine știe cum ar fi arătat România, dar și ținutul nostru, azi…

  Ion Cernei 

 

Distribuie

Lasă un răspuns