Deputatul care a materializat speranțele Unirii

La aproape 100 de ani de la Unire a venit timpul scoaterii din anonimat a mai multor înaintași, care au pregătit acest epocal eveniment şi care au înfăptuit speranţele unirii. Or, Teodosie Bujniță nu a fost între deputații care au semnat Unirea. Mandatul său a fost validat de la 27 noiembrie 1917 până la 28 decembrie 1917, adică a fost deputat pe parcursul a 30 de zile, până la încheierea legislaturii. Dar a fost primul președinte al Comitetului Executiv Țărănesc din Basarabia. A mai fost detașat la Orhei ca ajutor de comisar. A fost director de prefectură la Orhei, subprefect la Telenești și Criuleni, a muncit  nemijlocit în teritoriu, materializând reformele care au venit odată cu marea Unire. 

 

Deputat, subprefect, ajutor de comisar, decorat pentru construcţii şcolare…

”Într-adevăr, Teodosie Bujniță nu este printre deputații care au semnat Unirea, fiindcă el a fost cooptat în Sfatul Țării ceva mai târziu. Dar sătenii noștri nu au uitat faptul că Teodosie Bujniță a fost printre acei care au înfăptuit reforma agrară din 1921-1924. În septembrie 1922, țăranii din Negureni – 188 de familii, au primit în proprietatea lor personală 1039 hectare de pământ din moșiile boierești confiscate. Teodosie Bujniță a îndeplinit dorința de veacuri a săteanului nostru, care nu avea pământul său şi prin urmare arenda de la moșierii din zonă”, ne spune Grigore Munteanu, primarul de Negureni.

Primarul a mai menționat încă un fapt interesant: ca ajutor de comisar de poliție și subprefect,  Teodosie Bujniță a contribuit la instaurarea ordinii de drept în județul Orhei:

”Erau furturi de cai, alte genuri de hoții și jafuri, omoruri, adică dezordini care le-au adus în ținut  trupele rusești bolșevizate. Dar au  făcut ordine în țară. Este greșit că doar românii veniți de dincolo de Prut lucrau în administrație, poliție, educație. Lucrau mulți localnici în aceste structuri, precum a fost și Teodosie Bujniţă. Către 1920 săteanul putea lăsa liber calul ori vita pe noapte priponite pe imaș, fără a se teme de furt. Nu se atingea nimeni de ele! Are să vă mire faptul, dar pe întreg Orheiul, care avea către anul 1925 circa 9000 de locuitori, ordinea publică era supravegheată de  6 jandarmi călări, sediul cărora se afla în clădirea unde până nu demult s-a aflat ”Urgența medicală”, ne spune primarul de Negureni. 

În anul 1933 satul Negureni avea școală unde învățau peste 245 de elevi. Şcoală primară a fost deschisă chiar și în cătunul Chersac, unde învățau 33 de copii. Teodosie Bujniță a fost decorat cu medalia ”Pentru construcții școlare”, ordinele ”Regele Ferdinand”, clasa I și ”Serviciul credincios” anume pentru activitate prodigioasă.

Cu regret, destinul de mai departe al lui Teodosie Bujniță nu-i cunoscut nici de rude:

”Era născut în 1881, adică către 1940 avea aproape 60 de ani, vârstă înaintată pentru acele timpuri. Iată de ce în primele luni după ocuparea Basarabiei noile autorități l-au lăsat în pace. Dar într-o duminică de septembrie a plecat cu treburi la Orhei, de unde nu s-a mai întors și orice încercare de a-l găsi, chiar la NKVD-ul din Orhei, n-au dat rezultate. În sat trăiau trei frați ai lui Teodosie: Grigore, Filimon și Sidor, care au fost lăsați în pace de sovietici”, spune Viorica Sclifos, șefa oficiului poștal din Căzănești, o rudă îndepărtată a lui Teodosie Bujniță.

 

Pe neamul Bujniță s-a ținut satul

Teo-Theodor Mar-șalcovschi, dr. habilitat în istorie, profesor universitar la Bălți, originar din Dobrușa, cătun care intră în componența comunei Negureni, susţine că, de fapt, satul Negureni de după război s-a ţinut pe neamul Bujniță:

”Pănă la Primul război mondial Teodosie Bujniță avea o moară cu motor cu o productivitate enormă pentru acei ani – până la 4000 kg pe schimb. Tot în acei ani a fost deschis un punct de arendă a tehnicii agricole, o cooperativă de consum și o bancă populară. Iar după 1945 mulți ani președinte al sovietului sătesc a fost Anton Bujniță, veteran de război.

Acest Bujniță ținea cu satul. Pentru că nu împlinise niște planuri de ”postavcă” a fost eliberat din funcție, în locul lui fiind numit un rus pe nume Tulaev, un bețivan și un hoț. După un an Anton a fost repus în fruntea sovietului sătesc. Era om de omenie”, își amintește profesorul.

Aurica Zmuncilă de la Negureni ne spune că în sat n-a mai rămas nici un urmaș direct al familiei deputatului:

”Teodosie Bujniță a avut o fiică născută în 1920, de o vârstă cu tata, pe care o numeam Vera Fedoseevna. A fost învăţătoare. Cu fiica ei, Claudia, care acum se află în Surgut, Rusia, ne-am luat surori de cruce. Vera Fedoseevna a mai avut încă două fiice, una din ele locuieşte acum în Chișinău. Dar în sat mai sunt descendenți ai familiilor lui Filimon, Grigore și Sidor Bujniţă”, spune Aurica Zmuncilă.

În discuție cu Valeriu Bujniță, fiul lui Anton Bujniță am aflat că unul din unchii săi a fost… tatăl vitreg al lui Vladimir Voronin:

”Unchiul s-a căsătorit cu mama lui Vladimir Voronin după război. Din câte știm, viitorul președinte de țară a fost un copil ascultător”, spune dl Valeriu.

Ion Cernei

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns