De ce nu se lucrează la reconstrucția unui drum de 83 de milioane de lei?

 

Aşa arată tronsonul de drum dintre Ciocâlteni (Orhei) şi Suhuluceni (Teleneşti). Foto din postarea lui Grigore Stegărescu pe facebook.

 

În august 2017 CUVÂNTUL informa cititorii cu referire la o știre a serviciului de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii, că CNCDR (Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale) a decis să majoreze cu 7 milioane de lei suma alocată pentru proiectul de reabilitare a drumului L-326 M2 Clișova – Suhuluceni – Leușeni – Verejeni, preconizată pentru valorificare până la sfârșitul anului 2018.

Decizia a fost adoptată, după ce, în luna iulie, ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici a discutat cu primarii din raioanele Telenești și Orhei despre necesitatea reconstrucției tronsoanelor de drum L-326 M2, cu o lungime de 23 km, și Ciocâlteni-Clișova de 4,5 km. Atunci, Chiril Gaburici a dat asigurări că Ministerul Economiei și Infrastructurii va întreprinde măsurile necesare, astfel încât lucrările de reparație a drumului să fie finalizate până la sfârșitul anului 2018.

Amintim că, potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), în total pentru acest proiect au fost alocaţi 83,2 milioane de lei, bani oferiți din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Fondul Rutier.

Cel mai mare contract din acest domeniu din 2017 (la licitație au participat patru firme) a fost câștigat de compania “Lusmecon”, controlată de familia directorului general al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru Anatolie Ghilaș. Drumul L-326 M2 Clișova – Suhuluceni – Leușeni – Verejeni asigură conexiunea dintre opt localități din raioa-nele Orhei şi Teleneşti. Reabilitarea lui în afară de asfaltarea carosabilului prevedea reabilitarea și / sau construcția a 17 podulețe, patru intersecții giratorii, amenajarea a cinci intersecții de acces, instalarea marcajelor rutiere și a parapetelor metalice precum și construcția a patru stații de transport public.

”Prin acest proiect de dezvoltare regională promovăm coeziunea teritorială și sporim activitatea economică în regiune, inclusiv asigurăm mobilitatea forței de muncă. Reabilitarea acestei porțiuni de drum va facilita accesul la servicii publice pentru circa 18.000 de cetățeni din raioanele Telenești și Orhei”, menționa astă toamnă, citat de mold-street, Dorin Andros, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Iar directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru), Viorel Jardan, susţinea: “Vom monitoriza permanent lucrările de execuție în conformitate cu documentația de urbanism aprobată, condițiile tehnice și detalii de execuție, pentru a fi siguri că lucrările progresează și proiectul va îndreptăți așteptările beneficiarilor”.

În 2018, pentru implementarea acestui proiect au fost alocaţi numai 5 milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), 1,5 milioane – din contul Administrației de Stat a Drumurilor și 900 mii de lei din resursele nevalorificate din contul ADR Centru pentru anul 2017.

“Deși de la semnarea contractului au trecut aproape 11 luni și în pofida tuturor promisiunilor, de mai mult timp pe şantierul dat bate vântul”, scrie pe pagina sa de pe facebook Grigore Stegărescu, un băştinaş din aceste locuri, care a anexat şi fotografii.

“11 km – este distanţa de drum anevoios dintre Ciocâlteni (Orhei) şi Suhuluceni (Teleneşti). Îl parcurg practic săptămânal, de dragul părinţilor. Fără câteva înjurături bune nu pot conduce pe acest traseu, probabil şi Dvs. veţi face ca mine dacă veţi avea ocazia să ajungeţi prin locurile cu pricina. Pozele atașate sunt făcute în ziua de 11 septembrie 2018. Personal cunosc că s-a reparat (asfaltat) doar un segment de drum din satul vecin Coropceni (drumul principal din localitate) plus câteva porțiuni de  drum din s. Suhuluceni. Ce s-a întâmplat cu celelalte fonduri nu cunosc, probabil au fost redistribuite pentru programul național ”Drumuri bune”,  scrie Grigore Stegărescu.

 

În această ordine de idei am solicitat opiniile a trei primari care au atribuţie directă la acest proiect.

 

Mihai Curchi, primarul comunei Suhuluceni: Trebuie să explic de ce era nevoie de asfaltarea celor 22 km de sosea pe tronsonul Ciocâlteni – Clișova – Suhuluceni – Coropceni – Sărătenii Noi – Verejeni. Pe aici circulă autobuze de rută, mașini de mare tonaj care transportă produse agricole și diverse mărfuri, dar și vehicule.

Pe parcursul a mai mulți ani, de nenumărate ori am bătut pragurile la Guvern, Ministerul Economiei, ADR Centru. În sfârșit, proiectul a demarat în octombrie anul trecut și pe parcursul a 18 luni trebuia să fie finalizat. Cu regret a fost asfaltat doar sectorul de drum care unește satele Suhuluceni și Coropceni, inclusiv drumul central din Coropceni. Au mai fost alocaţi 7 milioane de lei pentru schimbarea îmbrăcămintei în variantă albă pe sectorul de 6,5 km al drumului care unește Ciocâltenii şi Clișova și care urmează să fie betonat la anul.

 

Ion Ionaşcu, primarul comunei Ciocâlteni: Discuții privitor la asfaltarea celor 23 km de drum se duc mai bine de 10 ani, este o inițiativă a primarilor din zona respectivă, care trebuia susținută de către APL de nivelul II. Sunt departe de gândul că administrația raionului Telenești ar pune piedici proiectului. Dar cum poate fi înțeleasă situația când se aprobă proiectul, are loc licitația de selectare a antreprenorului, iar peste puțin timp lucrările sunt stopate pentru că nu sunt bani?  Cred eu că nu numai pe primari  trebuie să-i doară o asemenea situație. Dacă cineva vrea să se convingă de starea acestui drum n-are decât să ia un bilet de autobuz pe itinerarele Orhei – Suhuluceni și Telenești – Suhuluceni. Sectorul care unește Clișova cu Suhulucenii este foarte accidentat, se cer lucrări serioase de remodelare a carosabilului.

 

Nicolae Badan, primarul satului Coropceni: Noi, primarii din zona respectivă, am fost nevoiți acum două luni să cerem audiență la primul ministru, dar ne-a primit unul din consilierii lui. În urma acestei întâlniri, se încheie lucrările de asfaltare la Coropceni, iar în timpul apropiat ni s-a promis că vor demara lucrările pe sectorul de drum dintre Clișova și Ciocâlteni. Sperăm că lucrările vor continua atât pe direcţia spre Orhei, cât și spre Telenești.

 

Tudor Iaşcenco, Ion Cernei

Distribuie

Lasă un răspuns