DA sau NU împlinește visuri. O biserică din raionul Rezina a început să fie restaurată din banii câștigați la emisiune

Biserica din satul Lalova, raionul Rezina, care are peste două secole, a început să fie restaurată din banii câştigaţi de parohul lăcaşului la emisiunea DA sau NU de la PRIME.

Cum a şi promis, preotul Ştefan Ciugui a donat toţi cei 21.500 de lei obţinuţi, pentru reabilitarea construcţiei.

După ce a vorbit despre iniţiativa sa la TV, mai mulţi oameni de afaceri din ţară, dar şi localnici din Lalova, au decis să-l ajute să ducă lucrările la bun sfârşit.

Părintele Ştefan Ciugui, care este şi antrenorul echipei de fotbal din Lalova, nu va uita niciodată ziua când a participat la game-showul DA sau NU. Se pare că rugăciunile lui au fost auzite, iar biserica de pe malul Nistrului în care slujeşte va fi restaurată din banii pe care i-a câştigat.

Slujitorul Domnului lucrează cot la cot cu muncitorii.

În total, pentru reparaţia bisericii sunt necesari aproximativ 300 de mii de lei. Cu banii castigati la DA sau NU, preotul afirma ca va cumpăra o parte dintre materialele de constructie necesare si va reusi astfel sa puna temelia visului sau de-o viata.

După emisiunea DA sau NU, mai mulţi localnici din Lalova au decis să se implice în reabilitarea lăcaşului, inclusiv dintre cei plecaţi la muncă peste hotare.

“Deja am devenit mai vestiti. Chiar personal pe mine m-au contactat pe retea de socializare Facebook, spuneau ca cand se va inceapa lucrarile o sa transmita si ei cu ce o sa poata, niste surse financiare”, a spus soția preotului Alina Ciugui.

Mai mult, un antreprenor care produce placaje din piatră le-a oferit gratuit toată cantitatea necesară de materiale de construcţie.

“Restul banilor trebuie pentru a plati lucratorului, suma pentru a incleie acesata plinca e 25-50 de euro metru patrat, biserica are 400 de metri patrati si ne coasta la 240 de mii numai lucru”, a menționat preotul, antrenorul de fotbal, Ștefan Ciugui.

Acum, părintele Ştefan Ciugui este convins că va reuşi, cu ajutorul oamenilor de bună-credinţă, să acumuleze suma necesară pentru a restaura lăcaşul sfânt.

“Am fost telefonat de anumite persoane, care au spus – incepe parintele noi o sa te ajutam, n-a sa te lasam singur”, a mai adăugat preotul, antrenorul de fotbal, Ștefan Ciugui.

Biserica Sfânta Parascheva din satul Lalova a fost zidită în anul 1812, în locul altui lăcaş, care a ars în urma unui incendiu.

 

prime.md

Distribuie

Lasă un răspuns