Copii buni şi săritori la nevoie

Sunt un pensionar din satul Sămăşcani, raionul Şoldăneşti, am 85 de ani. Mult am muncit în viaţa mea, tractorist şi combiner, am şi copii, dar sunt departe. Acum îmi duc viaţa singur şi mă descurc cum pot în gospodărie. Primesc ziarul CUVÂNTUL chiar de la prima lui apariţie, aşa că mi-a devenit un prieten  cu care îmi mângâi acum bătrâneţea şi singurătatea. Şi îmi împărtăşesc o bucurie.

Iarna din anul acesta ne-a bucurat cu multă zăpadă şi aşteptăm un an bun, roditor. În ziua când m-am pomenit cu zăpadă până-n prag, am ieşit în ogradă să fac o cărare până la păsări, dar mai departe nu ştiam cum mă voi descurca, că până-n drum e o distanţă bunişoară. Când de odată a apărut o ceată de copii şi au început să rânească omătul. Erau gălăgioşi şi veseli, strigau: „Voluntari noi suntem şi pe bătrâni îi ajutăm!”

I-am întrebat cum îi cheamă şi ai cui sunt şi eu mi-au spus: unul e al lui Cârlig Alexandru şi  îl cheamă Eugen, altul e Petru al lui Ion Panfile, apoi Ion al lui Anatolie Luca, Victor al lui Petru Lisnic, Ion al lui Ion Barvinoc, Emilia a lui Mihail Baleca, Snejana a lui Valeriu Mihalache.

Le mulţumesc părinţilor că au aşa copii săritori la nevoie şi profesorilor că i-au îndrumat la fapte bune.

Nicolae Burdujel

Source: cuvintul.md

Distribuie

Facebook Comentariu

Leave a Comment