Consiliul Orăşenesc Rezina legiferează blocarea unei artere a străzii Şciusev

În CUVÂNTUL din 18 ianuarie a fost publicat articolul “Cine şi din ce considerente paralizează circulaţia transportului pe str. Şciusev”, în care se menţiona că acum doi ani, în urma unor consultări publice desfăşurate de redacţia săptămânalului CUVÂNTUL în parteneriat cu Primăria Rezina s-a ajuns la concluzia că pe această stradă trebuie reorganizată circulaţia transportului ca să se evite ambuteiajele şi să fie create condiţii pentru parcarea mijloacelor de transport lângă piaţa comercială, Centrul de Sănătate, alte instituţii şi întreprinderi situate în această regiune.

Atunci, Consiliul Orășenesc Rezina a susţinut propunerile rezinenilor şi s-a angajat să soluţioneze problemele. Dar după ce strada a fost reparată, una dintre cele două artere de circulaţie pentru transport a fost blocată din ambele părţi, fapt ce a trezit iarăşi nemulţumirea multor rezineni şi oaspeţi ai urbei, care nu înţelegeau logica autorităţilor.

În procesul pregătirii acelui articol am discutat cu mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor implicaţi în problema dată, din care am înţeles că semnele rutiere cu care a fost blocată circulaţia rutieră pe a doua arteră a străzii Şciusev au fost instalate în mod arbitrar, în baza unei indicaţii verbale a unor reprezentanţi ai primăriei şi poliţiei şi motivată de faptul că multă lume din Rezina pretinde că această arteră trebuie lăsată  la dispoziţia pietonilor. La primărie nu ne-au putut prezenta o informaţie credibilă privind o nouă consultare a cetăţenilor în această problemă şi că majoritatea acestora ar fi dorit blocarea circulaţiei transportului pe strada respectivă.

În schimb, pe 18 ianuarie c., Consiliul Orăşenesc a legiferat printr-o decizie instalarea indicatoarelor rutiere care restricţionează circulaţia transportului pe str. Şciusev. În decizie nu există nici o motivare a instalării celor 13 semne rutiere noi, fiecare dintre care costă circa 1 mie de lei.

Consilierul orăşenesc Serghei Bagrin, proprietarul unei unităţi economice situate pe artera blocată a străzii Şciusev, califică acţiunile autorităţilor drept ilegale şi afirmă că va merge în judecată să ceară deblocarea străzii. Apropo, la această temă există deja o decizie a Judecătoriei Rezina din noiembrie 2014, prin care Primăria Rezina a fost obligată să deblocheze accesul unităţilor de transport spre edificiile SRL Bagser-Service amplasate pe str. Şciusev 2/1.

Departamentul investigaţii

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns