Consiliul Municipal Orhei, pe ducă

Consiliul Municipal Orhei, pe ducă. La şedinţa de final a venit o mână de susţinători ai lui Şor, iar televiziunile afiliate au lipsit.

Foto radioorhei.info

Marţi, 1 octombrie, a avut loc şedinţa Consiliului Municipal (CM) Orhei, mandatul căruia se încheie foarte curând. După cum relatează radioorhei.info, la ultima şedinţă a actualei componențe a CM Orhei, care a fost convocată ca de obicei extraordinară, s-au prezentat 24 de consilieri. Aceştia, în aproximativ 10 minute, au aprobat şapte decizii, inclusiv una inclusă suplimentar pe ordinea de zi.

Printre deciziile votate de majoritatea consilierilor s-a numărat şi cea cu privire la acordarea indemnizației unice la expirarea mandatului. Potrivit acesteia, fiecărui consilier îi va fi plătită din bugetul oraşului o sumă echivalentă cu două salarii medii pe economia naţională, ceea ce constituie aproape 13 mii de lei.

O altă decizie de natură financiară a constat în corelarea bugetului local, ca urmare a acordării, din bugetul de stat, a unei sume ce depăşeşte 1 milion de lei, şi care are drept scop salarizarea angajaţilor instituţiilor preşcolare din municipiu.

După o tradiţie înrădăcinată în perioada celor peste 4 ani de guvernare locală, şedinţa a fost prezidată de consilierul din fracţiunea majoritară, Evgheni Pisov.

Mai puţin obişnuită a fost lipsa came-relor video de la televiziunile afiliate ex-primarului, deputatului Ilan Șor, care este dat în căutare internaţională. La fel, spre deosebire de alte dăţi, când sala de şedinţe era invadată de susţinători ai lui Șor şi ai majorităţii controlate de acesta, la ultima şedinţă a CM Orhei în actuala componenţă s-au prezentat doar câteva persoane din aşa numitul „grup de susţinere”.

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns