Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale Rezina și-a început activitatea

Recepţionarea cererilor se va face pe adresa: orașul Rezina, str. 27 August, 1, etajul II, biroul nr. 50

Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit Consiliul electoral al circumscripției electorale raionale (CECER) Rezina, nr. 26 pe 30 august c. A doua zi, membrii Consiliului au adoptat Hotărârea ”Cu privire la stabilirea locului şi timpului recepționării cererilor de eliberare a listelor de subscripție candidaților independenți, a cererilor de înregistrare a grupurilor de inițiativă și a documentelor necesare pentru înregistrarea concurenților la alegerile locale”.

Astfel, recepționarea cererilor privind eliberarea listelor de subscripție a candidaților independenți pentru funcția de primar și/sau consilier al consiliului local, a cererilor privind înregistrarea grupurilor de inițiativă, a documentelor depuse în vederea înregistrării în calitate de concurent electoral se efectuează în perioada 03 septembrie – 19 septembrie.

Recepţionarea se va face pe adresa: orașul Rezina, str. 27 August, 1, etajul II, biroul nr. 50, după cum urmează:  luni-vineri – între orele 09.00-16.00, cu pauză de masă de la 12.00 până la 13.00; sâmbătă-duminică – între orele 09.00-14.00; pe 19 septembrie 2019 – între orele 09.00-17.00.

Amintim că alegerile locale vor avea loc pe 20 octombrie c.

Reporter “C”

 

Distribuie

Lasă un răspuns