CONCURS // PNUD Moldova caută 35 de localități pentru a le oferi granturi de până la 60 de mii de dolari pentru proiecte de dezvoltare economică, implementate cu ajutorul diasporei

Social27.03.201908:00Autor: Ziarul National

PNUD Moldova anunță un concurs de preselectare a 35 localități beneficiare ale etapei a II-a a proiectului „Migrație și dezvoltare locală”, finanțat de Guvernul Elveției, în perioada 2019-2022.

Din cele 35 de localități preselectate, 25 vor beneficia de co-finanțare de până la 60 000 de dolari pentru proiecte de dezvoltare economică a comunităților.

Fiecare al treilea cetățean al Moldovei este plecat peste hotare, ceea ce privează comunitățile de contribuția acestora în dezvoltarea locală. Iată de ce în cea de-a doua etapă proiectul se concentrează pe inițiative de dezvoltare economică locală, cu implicarea diasporei”, susține Oxana Maciuca, managera proiectului PNUD „Migrație și dezvoltare locală”.

Guvernul Elveției, prin intermediul PNUD, își propune implicarea diasporei în dezvoltarea locală. Va fi susținută crearea și dezvoltarea unor asociații de băștinași active la nivel local, prin două programe de granturi:„Acceleratorul Asociațiilor de băștinași (AdB)” și „Incubatorul Asociațiilor de băștinași”. Aceste programe se vor desfășura anual pe durata implementării proiectului.

Pentru competiția „Acceleratorul AdB” pot depune dosarele Asociațiile de Băștinași înregistrate, cu cel puțin un an de activitate demonstrată. Anual vor fi susținute cel puțin 15 inițiative ale migranților, cu până la 10 000 de dolari fiecare, în baza formulei 1+1 (valoarea grantului va fi echivalentă cu contribuția băștinașilor), în limita bugetului disponibil.

În cadrul programului „Incubatorul AdB” vor fi susținute grupurile de inițiativă sau asociațiile de băștinași nou-create sau în proces de creare. Anual vor fi oferite până la 20 granturi a câte 1 000 de dolari pentru implementarea primelor inițiative de dezvoltare locală.

Distribuie

Lasă un răspuns