Combine și cocostârci pe câmpurile Sărătenilor

Sărătenenii au început secerișul-2019 printre primii în regiune. Lanul  cu grâu, unde a demarat campania, se află lângă traseul Chișinău-Bălți. Ajungând alături, mai mulţi şoferi scădeau viteza, surprinşi de un peisaj destul de curios: câteva combine în proces de lucru, însoţite de fel de fel de maşini şi agregate, iar nu departe – o mulțime de cocostârci care–şi căutau paşnic hrana pe lanul deja eliberat de roadă.

Timofei Moraru, liderul gospodăriei Victoria-Agro SRL, comentă astfel tabloul:

”Paiele le mărunţim şi le împrăștiem pe câmp. Apoi lucrăm solul cu discurile, astfel paiele – o sursă bogată de azot, se transformă în îngrăşământ.  Solul afânat atrage cocostârcii, care găsesc aici larve, gândaci…”, spune liderul.

Timofei Moraru mai menţionă că acesta este al 25-lea seceriș la care participă în calitate de lider agricol:

”Știți prea bine că la noi pe an ce trece tot mai puţină lume face agricultură. Ne străduim să implementăm tehnologii, tehnică, soiuri noi, trăim cu speranța că şi statul ne va ajuta cât de cât. Câte ceva se schimbă, câte ceva rămâne pe vechi, dar mergem înainte.

Cu prețurile la producţia agricolă întotdeauna au fost probleme, fiindcă de cele mai dese ori ni se impun condiţii care nu ne aranjează şi nu știi cum să procedezi, ca să nu rămâi în pagubă. Anul acesta avem o roadă bună, de calitate, sperăm şi la nişte preţuri normale”, continuă Timofei Moraru.

Inginerul Ion Oftici  ne-a relatat că secerișul este organizat ca în anii de odinioară: în afară de cele trei combine – două Niva și una Dominator, nelipsitele camioane GAZ-53 produse cu 30 de ani în urmă, dar bine păstrate, cu care roada este transportată la fățare, în câmp se află neapărat o cisternă cu apă, un tractor cu plug, dar și o echipă de specialişti cu piese de schimb la îndemână, gata oricând să repare careva defecţiuni tehnice. Din aceasta fac parte Ghenadie Feghiu, Ion Moraru şi Gheorghe Puşcaş. Victoria-Agro are în gestiune 600 de hectare de grâne din prima grupă, una din cele mai mari suprafețe în raionul Teleneşti. Dl Timofei Moraru crede că în maxim 10 zile lucrătoare toată roada va fi strânsă şi depozitată.

Producătorii agricoli din raionul Teleneşti urmează să strângă anul acesta roada de pe 9000 ha de grâu, 1000 ha de orz, 200 ha de mazăre și 300 ha de rapiță. La seceriş vor participa 115 combine.

În scopul prevenirii incendiilor, în perioada pregătirii şi desfășurăriisecerişului, specialiștii Secţiei Situaţii Excepţionale Teleneşti instruiesc proprietarii și gestionarii terenurilor agricole în domeniul protecției antiincendiare, acordă asistență la evaluarea tehnicii implicate în procesul de recoltare.

 

 

Ion Cernei

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns