CM Orhei, o nouă ședință extraordinară: Un proiect – în plan, șapte – în gând și încă un viceprimar!

Abia despărţiţi la sfârşitul săptămânii trecute, consilierii municipali s-au reunit vineri în plen. Pentru ședință a fost anunțat un singur proiect de decizie, dar ca de obicei, în ultimul moment pe ordinea de zi au apărut și altele. De astă dată, însă, raportul subiectelor planificate și celor neplanificate a  fost hiperdisproporționat – unul la șapte!  Situația e cu atît mai notabilă, cu cât în cadrul ședinței  a fost instituită încă o unitate de viceprimar – a patra la număr, relatează radioorhei.info.  

Şedinţa, programată pentru  ora 17,  a fost dispusă din nou în regim extraordinar de către primarul Ilan Șor (Shor). Drept motiv a servit o singură chestiune. În orice caz, din anunţul care ar fi fost publicat pe pagina web oficială a Primăriei Orhei pe data de 26 iunie, trebuia de înţeles că problema luării în comodat de către Î.M.”Orhei Proiect” a unor birouri de la I.M „Hotelul Codru” nu rabdă amânare.

Consilierii au aprobat proiectul deciziei planificate, dar pe lângă acesta pe ordinea de zi au apărut altele șapte. Chiar dacă cele 7 proiecte suplimentare au fost puse în fața consilierilor cu doar o oră-două înaintea şedinţei în plen, şi aceste decizii au fost aprobate, în principal, cu voturile majorității consilierior din echipa primarului Ilan Șor.

Printre deciziile aprobate în regim extraordinar s-a numărat şi cea privind numirea în funcţie a încă unui viceprimar. Noutatea neordinară constă nu doar în faptul că aceasta este cea de-a patra unitate de viceprimar, ci şi în faptul că domeniul pentru care a fost instituită această funcţie este unul inedit. O nouă funcție de conducere la  Primăria Orhei are în sarcină  managementul aparatului acestei instituţii.

Astfel, în a doua jumătate a anului curent,  din bugetul municipiului Orhei se vor cheltui  40.300 de lei pentru a remunera noul viceprimar.

Proiectul deciziei nu conținea vreo notă informativă, în schimb consilierilor le-a fost prezentat un calcul privind suma pe care o va necesita funcţia suplimentară de viceprimar. Contabilitatea Primăriei a calculat că în următoarele 6 luni va fi nevoie de 40.300 de lei, reieşind din salariul de 6.200 de lei pe lună şi un ajutor material de 3.100 de lei. Funcția i-a revenit Dianei Memeț, iar candidatura acesteia, de asemenea, a fost aprobată rapid, cu votul majorității consilierilor.

Înainte de această  avansare în carieră, Diana Memeț a fost mai bine de 1,5 ani specialist pentru relaţii cu publicul la Primăria Orhei. În luna mai anul curent, aceasta a fost inclusă în comisia administrativă de pe lângă autoritatea executivă a CM Orhei, dar peste o lună, odată cu modificarea componenței comisiei, numele de familie Memeț a fost schimbat pe Cotruţă.

Până la mijlocul toamnei trecute, Diana Memeț apărea şi în calitate de realizatoare a unei emisiuni la TRM, iar pe pagina de Facebook a proaspetei viceprimare de Orhei stă scris:  “Orașul actual și orasul natal: Chişinău oraş natal”.

De notat că şi ceilalţi trei viceprimari – Reghina Apostolova, Valerian Cristea şi Marina Cravcenco, dar și primarul Ilan Șor fac naveta din Chişinău la Orhei.

Distribuie

Lasă un răspuns