Cluburile noastre …sărmanele, sau „Baia, clubul și buclucul”

Dacă în raportul Secției de Cultură Rezina pentru anul de activitate 2016, dna Angela Racu, șefa secției în cauză, la compartimentul biblioteci a făcut o prezentare amplă, caracterizând starea tehnică a imobilelor ca fiind „satisfăcătoare” şi menţionând că instituţiile sunt “dotate cu încălzire, electricitate, internet…” (a se vedea “Bibliotecile se transformă în centre informaţionale”, CUVÂNTUL din 3 februarie c.), prezentând starea tehnică-materială a imobilelor căminelor de cultură, dânsa a fost nespus de succintă și cam mohorâtă. Și a avut de ce! Mai jos citez integral pasajul din respectivul „Raport…”

 

„Raionul Rezina dispune de 35 de case și cămine de cultură: 12 sunt în stare satisfăcătoare, 8 necesită reparație curentă, 15 necesită reparație capitală. De  asemenea avem instituții fără edificiu cum ar fi în satele Gordinești, Mateuți. Se încălzesc în perioada rece doar 8 instituții și acelea parțial. În cele 35 de case și cămine de cultură activează 67 de specialiști, dintre care cu studii superioare – 10 (9 cu studii în domeniu), cu studii medii speciale – 47, dintre care în domeniul culturii 20 şi  9 – cu studii medii generale.” 

 Această informație mi-a adus aminte de anii 50 ai secolului trecut, când, pare-mi-se că Petru Cărare, în revista de satiră şi umor „Chipăruș” publicase un foileton „Baia, clubul și buclucul”, care stârnise mare zarvă în întreaga republică. În acel articol se descria starea deplorabilă a clădirilor cluburilor din satele Moldovei,  stare ce leit se aseamănă cu cea în care se află cluburile noastre de azi.

Dacă să facem o apreciere a acestei situații, decât „jalnică” alt calificativ nu s-ar potrivi. În raion avem 40 de localități care dispun de 35 de cămine de cultură – un indicator bun. La ziua de azi, cu bună seamă, doar satul Gordinești cu o populație de cca 1000 de locuitori nu dispune de cămin sau casă de cultură. În același timp, în acest sat, începând cu anul trecut s-a eliberat clădirea fostului gimnaziu, un edificiu cu 3 nivele, care de minune ar putea fi adaptat ca local de cultură, unde și-ar găsi locul atât o sală de club, cât şi biblioteca, un local pentru ceremonii civice, așa cum au procedat cei din satul vecin Sârcova. Alte suprafețe ar putea fi arendate, plata încasată ar putea acoperi cheltuielile de întreținere a imobilului în întregime.

M-a mirat faptul că satul Mateuți a intrat în lista „instituții fără edificiu”, pe când în acest sat doar câteva decenii în urmă a fost dat în exploatare o mândrețe de  Casă de cultură, care astăzi zace în ruine de parcă am fi în anii de după război. Alte ruine ale Caselor de cultură construite în aceeași perioadă zac și în satele Bușăuca și Ignăței. Cei drept, Consiliul Sătesc Ignăței în problema dată a revenit la începuturi, reabilitând fostul Cămin de cultură, construit încă în perioada interbelică, astfel salvând un apreciabil monument de arhitectură al culturii noastre, dar totodată rezolvând și partea materială a culturii. Însă este dureros, când în centrul acestui sat răzeșesc cu o istorie străveche și cu o cultură autentică, se distruge în văzul tuturor o mândrețe de clădire, care, spre exemplu, ar putea găzdui un Muzeu Național al Co-vorului Moldovenesc sau Muzeul Național al  Răzeșilor din toate timpurile.

Și mai problematice sunt ruinele fostei Case de cultură din satul Bușăuca, total distrusă și care ar putea să se prăbușească în orice moment, astfel, fiind o sursă reală de primejdii.

Merită o deosebită atenție și clădirea clubului din satul Piscărești, construcția căruia a început prin anii 80 ai secolului trecut și care nu este finisată nici până azi. La 22 aprilie c. satul rotungește 350 de ani de la prima atestare documentară. Poate că această localitate, fie și cu statut de „sat uitat”, vorba regretatului Andrei Lupan, merită la vârsta onorabilă un local de cultură, cât de cât?

O altă restanță la această temă, care nu poate fi trecută cu vederea este și  construcția Casei de cultură din satul Cinișeuți, sat cu o populație de peste 3000 de locuitori. Istoria acestei construcții este mai lungă. În anul1965, în acest sat, în modul cel mai barbar, a fost demolată biserica, monument de arhitectură și cult construit la 1801, iar pe locul eliberat a fost începută construcția unui palat de cultură, care la scurt timp a fost abandonată. Prin anii 80 ai secolului XX, în centrul acestui sat, au fost demolate mulțime de case de locuit și obiective de comerț, pe locul cărora a fost începută construcția altei Case de cultură, cu sala mare pentru 600 de locuri și încăperi unde să-şi desfăşoarea activitatea colectivele de artiști amatori. Această Casă de cultură la finele anului 1991 era edificată la 99%, dar așa și nu a fost recepționată. Vina a fost atribuită perioadei de tranziție, care demult s-a terminat, dar edificiul așa și stă lăsat în pustiire, distrugându-se și prezentând o sursă de pericol, bineînțeles.

Este clar, că aceste probleme nu se vor rezolva de la sine, dar nici doar cu efortul primarilor, care sunt năpădiți de cotidian și nu prea le arde de obiectivele de cultură. Se cere o altă abordare a chestiunii date și cu totul la alte nivele ale conducerii.

De aceea s-ar putea constata, că situația  stării materiale a căminelor și caselor de cultură, descrisă de dna A. Racu, fie și fugitiv, este nu numai jalnică, dar și alarmantă. Or, din scunda informație, totuși, se deslușește, că din 3 edificii doar unul e „în stare satisfăcătoare”. Fiecare a doua clădire necesită „reparație capitală”,  iar  din 4  doar una „se încălzește în perioada rece” și aceea parțial. Însă consilierii raionali fără multe discuții au aprobat decizia „se ia act de informația referitoare la activitatea Secției Cultură pentru anul 2016”. Poate că pe undeva consilierii și discută această situație precară, numai că publicul larg nu este informat.

Ar fi cazul să ne amintim, că ceea ce numim cultură este nu numai veselie, dar mult mai mult și poate că, în primul rând, înseamnă educație, instruire și desăvârșire a individului, indiferent de vârsta acestuia.

În imagine: Casa de cultură din satul Cinişeuţi, după ce la finele anului 1991 era edificată la 99%, acum arată aşa.

Ion Perciun

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns