Cine şi cum apără drepturile cetăţenilor în Republica Moldova

În prima jumătate a lunii mai în Republica Moldova brusc s-au majorat preţurile la mai multe produse agro-alimentare, iar apoi şi la carburanţi, fapt care a trezit revolta populaţiei. Guvernarea s-a făcut că nu vede şi nu aude indignarea cetăţenilor.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Nicolae Ciubuc, mai întâi a declarat că Ministerul pe care îl conduce n-ar avea nicio treabă cu situaţia de pe piaţa agro-alimentară din republică, iar apoi a încercat să dreagă busuiocul că undeva la o margine de drum cartofii din anul trecut se vindeau şi cu 11 lei, astfel străduindu-se să convingă lumea că problema cartofilor şi altor produse agro-alimentare nu-i chiar atât de serioasă, fapt care lasă impresia că în spatele majorării preţurilor la produsele alimentare şi la carburanţi ar fi interese din cohorta guvernării.

Această impresie s-a consolidat şi mai mult după protestul recent de la Guvern al reprezentanţilor Blocului ACUM. Deoarece guvernarea şi structurile ei n-au reacţionat cel puţin cu nişte comentarii la majorările masive de preţuri, opoziţia a venit la Guvern să ceară explicaţii, informaţii despre cele întâmplate, lucru absolut firesc într-o societate normală. Dar în loc de explicaţii şi informaţii de la Guvern, protestatarii s-au pomenit înconjuraţi de câteva zeci de tineri dubioși, cu fețele acoperite, care, însoţiţi de poliţie, purtau placate cu mesaje obscene în adresa lui Andrei Năstase şi Maiei Sandu și strigau în gura mare cuvinte necenzurate, ofensatoare în adresa acestora. Forțele de ordine, care-i escortau, nici nu au încercat să intervină, să pună capăt acţiunilor evident huliganice ale tinerilor provocatori, printre care erau şi membri şi simpatizanţi ai PDM. Privind la comportamentul lor absolut neadecvat pentru nişte oameni normali, se crea impresia că ei special fusese pregătiţi şi organizaţi pentru asemenea manifestaţii, fiind asiguraţi că nimeni nu-i va atinge. „Interesant, cum ar fi procedat poliţiştii şi acelaşi Cavcaliuc dacă tinerii provocatori îi tratau în acelaşi mod, cu aceleaşi calificative, pe dânşii sau persoanele de la guvernare?”, întreba mai mult retoric  o profesoară din Rezina, solicitată să comenteze cazul de la Chişinău.

Gheorghe Cavcaliuc, adjunctul şefului Inspectoratului General al Poliţiei, prezent la faţa locului, a declarat jurnaliştilor că Poliţia urmăreşte respectarea Legii de către protestatari şi antiprotestatari şi nu vede nimic ieşit din comun. Această declaraţie a consolidat şi mai mult impresia că antiprotestul a fost opera guvernării şi că majorările de preţuri la produsele agro-alimentare şi carburanţi ar face parte din aceeaşi operă. Şi dacă guvernarea Republicii Moldova se bazează pe asemenea „forţe”, pune accentul în educaţia tinerei generaţii pe asemenea principii şi valori, vai şi amar de capul nostru, inclusiv a celor care mai cred că aceasta şi oamenii ei, plasaţi în organele de forţă, apără drepturile cetăţenilor…

Tudor Iaşcenco

Distribuie

Lasă un răspuns