Cetăţenii din satul Leuşeni şi oaspeţii lor au învăţat să excludă violenţa în familie

Înainte de a începe manifestările din cadrul Festivalului Portului Popular, care s-a desfăşurat duminică la Leuşeni, raionul Teleneşti, doi membri ai Echipei multidisciplinare din primăria Leușeni, șefa Bibliotecii Publice Raionale Telenești Maria Furdui, președinta AO Concordia Eugenia Roșca şi Lilia Potâng, juristă la Asociația Promo-lex, au desfăşurat o activitate de informare în domeniul violenței în familie.

Maria Furdui, Lilia Potâng şi Eugenia Roşca (de la stânga) au captat atenţia publicului cu un scenariu teatralizat, care a făcut mai accesibilă informaţia privind consecințele violenţei în familie, publicul fiind îndemnat să nu tolereze asemenea lucruri.

Lilia Potâng a menționat că mai mult de o treime din cuplurile tinere sunt afectate de acest flagel și că fenomenul are rădăcini în societatea noastră, dar nu este o tradiție:

”Morala creștină nu acceptă violența în familie, fenomenul se manifestă acolo unde este mai puțină toleranță și un nivel scăzut de educație. Avem multe exemple de familii fericite, căutăm a le promova, fiindcă dacă există pace și bună înțelegere în cuplu, putem vorbi de fericirea întregii țări”, a menționat dna Potâng.

Ilie Cazacu, pedagog și interpret de muzică populară, ne spune că a participat la o mică scenă teatralizată spre a demonstra că violența în familie este un lucru rău:

”Nu accept categoric violenţa domestică sub nici o formă. Am voit să conoaștem reacția publicului. Am înțeles că este una total negativă și că majoritatea cetăţenilor condamnă asemenea manifestări. Dar este nevoie ca acest fenomen să fie condamnat de întreaga societate”, a menționat dl Cazacu.

Participanţii la proiect au distribuit pliante, tricouri, torbe eco, baloane cu logoul Protejați Familia de Violență!

   Reporter ”C”

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns