Cele mai moderne, salubre şi amenajate localităţi din raionul Şoldăneşti

Cea mai modernă, salubră şi amenajată localitate din raionul Şoldăneşti a fost recunoscută Chipeşca. Preşedintele raionului, Nicolae Dorogan (în stânga), înmânează primarului Alexandru Botezat diploma de gradul I.

 

Membrii Comisiei raionale pentru desfășurarea și organizarea acțiunilor de salubrizare și amenajare a localităților raionului Șoldănești au examinat rezultatele concursului raional Cea mai modernă, mai salubră și mai amenajată localitate şi au desemnat învingătorii.

Potrivit lui Leonid Paierele, șeful Inspecției pentru protecția mediului Șoldănești, concursul s-a desfăşurat în baza criteriilor stabilite în Regulamentul aprobat de Consiliul Raional în martie c.

Membrii comisiei au efectuat vizite în localitățile participante, unde au apreciat starea salubrizării și amenajării reieșind din 10 criterii, acordând punctajele respective. Acestea prevedeau prezența informației estimative și a materialelor ilustrative (plan, fotografii, video) care să reflecte sumar măsurile întreprinse în acest domeniu, activitățile și volumul de lucru efectuat: amenajarea intrărilor în localitate, aspectul localității (starea podurilor, indicatoarelor, numărul de arbori plantați), lipsa gunoiștilor spontane, recultivarea terenurilor ocupate anterior de gunoiştile neautorizate.

Dânsul a remarcat că, și în anul acesta, primăriile s-au implicat activ în activităţile de amenajare şi salubrizare a localităţilor şi a surselor de apă, au fost lichidate multe gunoiști spontane, amenajate şi plantate cu pomi locuri publice. În opinia dumnealui, situația ecologică în localitățile raionului s-a îmbunătățit considerabil.

Analizând rezultatele concursului, Comisia a decis să acorde cele trei premii prevăzute în mărime de 15, 12 şi 10 mii de lei respectiv următoarelor primării: Chipeşca, Răspopeni, Olişcani. Premii de încurajare a câte 1000 de lei au fost acordate primăriilor Dobruşa, Cobâlea, Climăuţii de Jos, Sămăşcani şi Pohoarna. Consiliul Raional a aprobat propunerile comisiei.

Reporter „C”

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns