Cei care nu investesc în educaţie, investesc în puşcării

Expertul Dumitru Petru Sliusarenco remarca pentru portalul unimedia.info, că autoritățile Republicii Moldova cheltuie lunar pentru un deținut circa 5400 de lei, în timp ce pentru un elev sunt alocați lunar aproximativ 1313 lei. „A fost stabilit că dacă în procesul de învățământ s-ar implementa programe eficiente de gestionare a comportamentului (gestionarea emoțiilor, reacție la agresivitate, educație sexuală), numărul viitorilor infractori ar putea să scadă cu 30-40%”, mai afirma expertul, accentuând că „una din cele mai mari erori pe care le comit statele, dar în special Moldova, este indiferența și subaprecierea importanței educației”.

Declinul învăţământului în R. Moldova a început nu azi şi nu ieri şi nu fără contribuţia tacită a guvernărilor, care, în lupta pentru interesele politice şi personale, au jertfit necesităţile unor asemenea domenii strategice pentru ţară cum ar fi economia şi educaţia. De la un timp comuniştii, socialiştii, democraţii reduc toate problemele educaţiei la închiderea masivă a şcolilor din ultimele decenii, punând toată vina pe umerii ex-ministrei Educaţiei Maia Sandu. Şi toţi aceştia se fac a nu vedea cauza principală a închiderii şcolilor – exodul masiv al moldovenilor peste hotare în căutarea unui câştig decent, care a demarat mai ales odată cu venirea la putere a comuniştilor la începutul secolului curent. O şcoală presupune mai întâi un număr anumit de elevi, un corp de pedagogi bine instruiţi şi motivaţi să-şi facă cu onoare meseria. Dar când guvernările promit mii de locuri de muncă, iar în realitate, prin politicile lor, îşi bat joc de lumea afacerilor, pe toate căile facilitează migraţia forţei de muncă; promit salarii şi pensii normale, dar se plâng că nu-s bani, iar singure pradă în modul cel mai cinic averea publică, băncile şi rezervele valutare ale statului; promit creşterea rolului, drepturilor şi a autonomiei APL, iar în realitate îngrădesc tot mai mult posibilităţile acestora, avem ceea ce avem.

Acum câţiva ani, de exemplu, şcolile au fost trecute în subordinea APL de nivelul al doilea, autorităţile de nivelul întâi rămânând doar cu grădiniţa, clubul şi biblioteca, acolo unde acestea mai există. Scopul acestei „reforme”, în opinia mai multor primari, a fost subordonarea colectivelor pedagogice cauzelor politice ale guvernărilor. Şi ideea a dat roade: cu ajutorul resurselor administrative, turta şi biciul, majoritatea corpurilor didactice din regiunea Orhei, de exemplu, au devenit susţinătoare active ale PDM.

Toate problemele şcolilor în ultimele două decenii doar s-au agravat. Numărul elevilor şi al şcolilor continuă să descrească, colectivele pedagogice de la an la an îmbătrânesc, profesia de pedagog devine tot mai neatractivă. Statistica oficială  privind repartizarea personalului pedagogic pe grupe de vârstă arată că din numărul total de cadre didactice, ponderea persoanelor cu vârste sub 30 de ani la moment este de doar circa 10%, cu 2,8 % mai mică comparativ cu anul de studii 2014/15. În același timp, ponderea cadrelor didactice cu vârsta 60 de ani și peste, în care sunt cuprinse şi cadrele didactice aflate în pragul pensionării, s-a majorat cu 3%, constituind 18,1%. Ieșirea acestor persoane din sistem riscă să genereze un deficit serios de cadre didactice. Pentru că nu prea are cine le lua locul. Chiar şi cei care mai fac facultatea în acest domeniu, nu se grăbesc să completeze locurile vacante din şcoli, mai ales în cele din sate.

Ex-guvernarea democrată, pe ultima sută de metri a încercat, mai mult din motive de PR preelectoral, să vină cu o soluţie, stabilind  pentru tinerii specialiști încadrați în sistemul educaţional o indemnizaţie de 120 mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ superior şi 96 mii de lei pentru absolvenții instituțiilor de învățământ profesional tehnic post-secundar. N-a luat foc. De exemplu, pentru noul an de studii, Direcţia Educaţie Teleneşti a solicitat 11 tineri pedagogi, au venit numai 2. La fel şi în alte raioane. Pentru că starea de lucruri în domeniul Educaţiei a degradat prea mult ca să fie redresată doar cu măsuri singulare, mai ales într-un mediu social-economic putred cum este cel din R. Moldova.

La întrunirile tradiţionale ale pedagogilor şi administraţiilor publice locale din august se vorbeşte şi despre problemele actuale ale sistemului, se fac propuneri interesante, dar până acum, după cum au menţionat câţiva profesori din raionul Rezina, solicitând anonimatul (sic!), erau auzite doar sugestiile care veneau în context cu interesele guvernărilor, cele ale EDUCAŢIEI în ansamblu rămânând doar la nivel de intenţii pentru viitor. Dar nu se ştie când va veni acel VIITOR şi dacă atunci vom mai avea ce redresa, au accentuat interlocutorii.

Tudor Iaşcenco

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns