Ce au întrebat şi ce răspunsuri au primit agenţii economici privaţi din Orhei la şedinţa cu viceprimarele

Alexandru Maxim s-a mai interesat dacă Primăria are lista agenţilor economici. Asta din cauza că el nu a fost invitat nici la întâlnirea respectivă. De la tribună, a venit replica că  au fost invitaţi toţi agenţii economici, dar din sală, mai multe persoane, au spus că nu au fost invitate.

 

Conducătorul unei unități economice private din Orhei a întrebat zilele trecute dacă va fi luat la luc-ru la Primărie. Întrebarea a fost adresată în cadrul unei întruniri organizate de administrația municipiului. În opinia lui Alexandru Maxim, taxele impuse de Primăria Orhei și Consiliul municipal ar putea conduce la falimentarea mai multor întreprinderi din oraș şi disponibilizarea angajaților.

La scurt timp după această întrunire, în şedinţa extraordinară din 10 decembrie, consilierii municipali au aprobat noi majorări de taxe.  

 

“Mă luaţi la lucru la Primărie?”

Potrivit radioorhei.info, omul de afaceri a formulat câteva întrebări. Acesta a vrut să afle de ce Primăria trece sub tăcere faptul că instanţa de judecată a suspendat aplicarea taxelor locale care au fost puternic majorate pentru anul curent, 2018. Viceprimara Marina Cravcenco a răspuns că nu trebuie de vorbit despre judecăţi, dar mai bine – des-pre lucrurile frumoase pe care le face municipalitatea din contribuţiile agenţilor economici.

O altă întrebare a fost – ce a încurcat Primăria timp de 3 ani să stea de vorbă cu agenţii economici. Aceasta, după ce viceprimara Diana Memeţ a declarat că pe viitor Primăria se va întreţine permanent cu mediul de afaceri din Orhei.

Întrebarea dacă şi fabrica de cablaj din Orhei achită taxa pentru amenajarea teritoriului a fost practic singura la care reprezentantele Primăriei au răspuns clar şi fără echivoc: da, desigur, întreprinderea plăteşte taxa, ba chiar în sume mari.

Două întrebări au vizat magazinele specializate pe tutun şi alcool, care au fost des-chise chiar cu încuviinţarea autorităţilor, de către întreprinderea subordonată ÎM “Achiziţii, Comerţ şi Pieţe”, anume în anul 2017, când a început majorarea taxelor.

Maxim a întrebat de ce au fost deschise magazine specializate, dacă Primăria susţine că a majorat taxele pentru că doreşte ca orheienii să ducă un mod de viaţă sănătos şi de ce trei dintre cele patru magazine au fost deja închise, dacă se afirmă că taxele majorate nu reduc ren-tabilitatea. La toate acestea, viceprimara Diana Memeţ a declarat că ea personal este împotriva ţigărilor şi alcoolului, iar împreună cu omoloaga sa, Marina Cravcenco, au spus că scopul magazinelor „AlcoTutun Shop” nu a fost de a face business.

Alexandru Maxim a mai vrut să afle ce au câştigat oraşul şi bugetul, dacă unităţile comerciale locale scot din vânzare și nu mai plătesc impozit pentru comercializarea țigărilor și alcoolului, la care viceprimara Cravcenco a promis că în curând va veni cu informaţii despre sumele încasate datorită aplicării taxelor majorate.

 

Aruncarea gunoiului: din ograda municipalităţii – în

ograda unui agent economic

Viceprimara Diana Memeț a acuzat un agent economic local pentru dezordinea care domneşte la o gunoişte din centrul orașului. Asta, deşi responsabilitatea pentru ordine revine serviciilor subordonate municipalităţii. Acuzaţia a fost respinsă de patronul magazinului, Pavel Rusu, care a spus că de starea gunoiştii în cauză răspunde Întreprinderea Municipală “Servicii Comunal Locative Orhei”.

Viceprimara Memeț şi-a manifestat indignarea îndată după ce Pavel Rusu s-a expus critic despre majorarea taxe-lor locale. Memeț le-a mai reproşat agenţilor economici că nu au “emoţii pozitive”, ca urmare a unor “scăderi” oferite de Fisc, dar polemizează prea mult despre majorările taxelor locale şi nu văd cât de mult face municipalitatea din aceste taxe, inclusiv la amenajare.

Pavel Rusu nu a negat că schimbările sunt vizibile, dar a declarat că, din cauza majorării excesive a taxelor, întreprinderea pe care o conduce nu se încumetă să creeze noi locuri de muncă. Rusu şi-a argumentat poziţia prin cifre din activitatea întreprinderii pe care a fondat-o cu peste 20 de ani în urmă şi la care în prezent lucrează în jur de 300 de angajaţi. Omul de afaceri a sugerat că, continuând să majoreze taxele, peste o vreme, Primăria se poate pomeni cu o situaţie inversă – de lipsă a agenţilor economici capabili să facă plăti şi să completeze bugetul local.

Pavel Rusu este unul dintre semnatarii cererii cu care câţiva agenţi economici din Orhei s-au adresat în instanţa de judecată, după ce, la sfârşitul anului trecut, autorităţile municipale au majorat taxele locale cu sute de procente, fără a organiza consultări şi fără a supune proiectul deciziei respective dezbaterilor publice.

 

Unele taxe locale au fost majorate cu 650%

Consiliul municipal (CM) Orhei a examinat în şedinţa extraordinară din 10 decembrie c. şi aprobat taxele locale pentru anul 2019.

Potrivit radioorhei.info, preşedintele fracţiunii majoritare din CMO, consilierul Pavel Verejanu, a intervenit cu precizări că taxa de amplasare pentru unitățile care comercializează băuturi alcoolice se majorează cu 100%, iar pentru cele care comercializează și țigări taxa, cumulativ, se majorează cu 650%. Proiectul primăriei a fost aprobat de aleșii locali în pofida faptului că,  în cadrul întrunirii organizate de administraţia municipiului cu agenţii economici, aceştea din urmă și-au exprimat nemulțumirea față de majorările operate de autorităţi, transmite radio-orhei.info.

Distribuie

Lasă un răspuns