Aliona Albu: Învățământul dual – un imperativ al timpului

Aliona Albu: Învățământul dual  – un imperativ al timpului

Şcoala Profesională Rezina, prima în regiunea Orhei, s-a implicat în proiectul-pilot privind învățământul dual. În anul curent de studii, în baza unui contract de parteneriat cu o întreprindere de confecții din Rezina, conform acestui proiect-pilot este instruită o grupă de cusătorese. Proiectul este realizat sub egida filialei Orhei a Camerei de Industrie şi Comerţ. În anul viitor administraţia școlii prevede să deschidă o grupă cu instruire duală în domeniul tâmplăriei pentru deţinuţii din Penitenciarul nr….

Mai mult

Școala, reforma și demografia

Școala, reforma și demografia

Școlile mari prosperă, iar cele mici supraviețuiesc. Urmare a reformei de optimizare, bugetele instituțiilor de învățământ cresc odată cu numărul de elevi. În timp ce instituțiile unde învață mulți copii gestionează milioane de lei, fapt care le permite să investească în modernizarea procesului educațional, cele mici abia de reușesc să acopere cheltuielile elementare. O școală cât o clasă Gimnaziul Ciubara din raionul Râșcani se numără printre cele mai mici școli din țară. Aici învață doar…

Mai mult

Profesorii pensionari mențin educația în Moldova

Profesorii pensionari mențin educația în Moldova

Extremele deficitului de cadre Unul din șase profesori care activează astăzi în școlile din Republica Moldova este de vârsta pensionării, arată datele oficiale. Criză de profesori se înregistrează, de regulă, în localitățile mici, unde absolvenții la Pedagogie refuză să vină. Acolo poți întâlni situații devenite obișnuință în Moldova – profesori pensionari readuși în școală sau dascăli care predau câte trei discipline diferite. Am studiat situația în două școli din raionul Hâncești. O învățătoare de clasele…

Mai mult

„Elevii Din Ultima Bancă”

„Elevii Din Ultima Bancă”

Nivelul de educație al populației rome din Republica Moldova este scăzut, se arată în documentele oficiale, chiar dacă nici o autoritate de stat nu operează cu date și cifre concrete. Se știe doar că nu toți elevii care sunt încadrați în clasele primare ajung să absolvească gimnaziul, iar și mai puțini – termină liceul. În schimb, statul recunoaște că problema există și elaborează, periodic, planuri pentru soluționarea ei. Chiar dacă autoritățile încă au restanțe la…

Mai mult

FOTO/VIDEO: Campionul propriilor lupte

FOTO/VIDEO: Campionul propriilor lupte

 Sergiu Socolov, un tânăr de 25 de ani din Chișinău, este antrenor de tenis. Are din copilărie o dizabilitate ce nu i-a lăsat prea multe perspective de a avea un job care să presupună efort fizic. Cu toate acestea, acum, după ani de antrenamente și insistențe, a ajuns să antreneze câteva echipe de copii în cadrul Centrului de creație „Artico” din Capitală. „Aveam vreo trei ani când mama a observat că nu merg la fel…

Mai mult