CURÂND: Cumnata președintei raionului Rezina are vilă în munții Carpați

CURÂND: Cumnata președintei raionului Rezina are vilă în munții Carpați

Alexandra Graur, cumnata președintei raionului Rezina Eleonora Graur, și-a achiziționat în anul 2016 o pensiune în județul Suceava din România, destinație vestită în acea regiune montană. Alexandra este funcționară publică la Agenția de Servicii Publice din Republica Moldova. Astfel, cu salariul de bugetară a reușit să-și cumpere pensiunea din inima munților, dar și să doneze bani în campania electorală a Partidului Democrat din Moldova (PDM), formațiune a cărei vicepreședintă este Eleonora Graur. Chiar dacă în…

Mai mult

CURÂND: Ioan Mate – Basarabia va simți susținerea noastră frățească   

CURÂND: Ioan Mate – Basarabia va simți susținerea noastră frățească   

De Blajini, Dumitru Stoica, primarul satului Țânțăreni, raionul Teleneşti, l-a avut oaspete pe Ioan Mate, primarul comunei Sânmihaiu-de-Câmpie, județul Bistrița Năsăud. Cei doi edili au semnat acordul de înfrățire a localităților pe care le reprezintă. Acordul prevede accesarea și inițierea unor proiecte comune de dezvoltare social-economică, schimburi culturale.    Continuare citiţi în Ziarul CUVÂNTUL de vineri, 19 aprilie sau pe site-ul cuvintul.md săptămâna următoare

Mai mult

CURÂND: Între 350 și 1200 de euro pentru un permis de conducere

CURÂND: Între 350 și 1200 de euro pentru un permis de conducere

  Un bărbat din orașul Telenești a fost reținut în flagrant delict de ofițerii și procurorii Anticorupție,  în momentul primirii celor 1100 de euro pretinși, bani transmiși sub controlul CAN, fiind bănuit de trafic de influență. Continuare citiţi în Ziarul CUVÂNTUL de vineri, 19 aprilie sau pe site-ul cuvintul.md săptămâna următoare

Mai mult

CURÂND: Primele 44 de cereri de finanțare nerambursabilă din acest an

CURÂND: Primele 44 de cereri de finanțare nerambursabilă din acest an

Comitetul de Supraveghere a Programului de Atragere a Remitențelor în Economie ”PARE 1+1” a aprobat 44 cereri de finanțare nerambursabilă, înaintate de companiile create sau extinse/dezvoltate de migranți sau rudele acestora, în sumă totală de 10,62 milioane de lei. Potrivit estimărilor vor fi create peste 100 locuri noi de muncă, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui 28,20 milioane de lei. Continuare citiţi în Ziarul CUVÂNTUL de vineri, 19 aprilie sau pe site-ul cuvintul.md săptămâna următoare

Mai mult

CURÂND: Fondul forestier și problemele care-l macină

CURÂND: Fondul forestier și problemele care-l macină

În raionul Şoldăneşti, suprafața totală a sectoarelor de pământ supuse riscului alunecărilor de teren se cifrează la circa 160 de ha. O metodă de a preveni acest proces este plantarea fâşiilor forestiere de protecţie. Conform programului naţional „Pământ”, de la a. 2000 încoace, pe teritoriul raionului trebuiau să fie plantate circa 250 ha cu fâşii forestiere de protecţie.   Continuare citiţi în Ziarul CUVÂNTUL de vineri, 19 aprilie sau pe site-ul cuvintul.md săptămâna următoare

Mai mult

CURÂND: A fost deconspirat un grup criminal din raionul Teleneşti

CURÂND: A fost deconspirat un grup criminal din raionul Teleneşti

În perioada anilor 2015-2017 au fost prădate mai multe gospodării din raionul Telenești și din raioanele vecine. Angajații Inspectoratului de Poliție Telenești, în comun cu procurorii au identificat suspectaţii de furturi, care s-au dovedit a fi cinci bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 42 de ani, originari din raionul Telenești.   Continuare citiţi în Ziarul CUVÂNTUL de vineri, 5 aprilie sau pe site-ul cuvintul.md săptămâna următoare

Mai mult

CURÂND: „Ne-a învăţat să iubim cartea şi neamul”

CURÂND: „Ne-a învăţat să iubim cartea şi neamul”

  Patru bărbaţi din raionul Teleneşti au hotărât să-i facă o surpriză primei lor învăţătoare, organizându-i o serbare la aniversarea de 87 de ani la Azilul de bătrâni din Sărătenii Vechi.    Continuare citiţi în Ziarul CUVÂNTUL de vineri, 5 aprilie sau pe site-ul cuvintul.md săptămâna următoare

Mai mult

CURÂND: Directorul care a salvat ”ASPA”

CURÂND: Directorul care a salvat ”ASPA”

De 20 de ani conduce fosta uzină constructoare de mașini din Orhei, până la 1991 cu statut de întreprindere unională cu regim închis, care producea pale de turbine, alte piese și subansamble pentru corporația ”MiG” din Moscova. După destrămarea URSS și a relațiilor economice vechi, multe întreprinderi similare din Moldova fie au dat faliment, fie au fost reprofilate. SA ”ASPA” din Orhei a supraviețuit datorită lui Constantin Nauc.   Continuare citiţi în Ziarul CUVÂNTUL de vineri, 30…

Mai mult

CURÂND: Nu-i treaba presei să laude autorităţile (reacţie la o scrisoare anonimă)

CURÂND: Nu-i treaba presei să laude autorităţile (reacţie la o scrisoare anonimă)

  În perioada 2017-2018 CUVÂNTUL a primit trei scrisori cu un text aproape similar. În ultima dintre acestea, Tudor Iaşcenco este solicitat „să nu manipuleze şi să nu ducă în eroare oamenii”.  În continuare autorii afirmă: „ Noi ştim că nu vă este pe plac că se fac lucruri şi fapte bune pentru cetăţeni, pentru oraş, pentru raion…, că există o bună înţelegere între oameni, că oraşul şi raionul Rezina creşte, că în multe domenii…

Mai mult

CURÂND: Ce facem cu pungile din plastic? Când și cum pot fi înlocuite?

CURÂND: Ce facem cu pungile din plastic? Când și cum pot fi înlocuite?

Anual, un cetățean din Moldova utilizează circa 140 de pungi din plastic. La nivel de republică, această cifră este de 420 de milioane de pungi. Deși nu este ecologic, iar utilizarea acestora provoacă daune mari mediului și sănătății umane, oamenii nu renunță la acestea. Pe de altă parte, tot mai multe inițiative de promovare a alternativelor capătă popularitate, asta în timp ce legislația Republicii Moldova devine din ce în ce mai intolerantă față de utilizarea…

Mai mult
1 2 3 4