Cât costă promisiunile electorale şi cine le sponsorizează

Sub acest titlu www.zdg.md publică o analiză a veniturilor şi cheltuielilor din prima săptămână a formaţiunilor politice implicate în actuala campanie electorală.

Potrivit sursei, topul partidelor cu cele mai mari venituri acumulate în prima săptămână a electoralei este deschis de Partidul Socialiştilor din R. Moldova (PSRM). În vistieria acestora au ajuns 4,6 milioane de lei, bani care constituie veniturile formațiunii acumulate anul trecut din cotizații sau donații.

Partidul Democrat din Moldova (PDM), în aceeaşi perioadă, a acumulat venituri de 3 590 000 de lei. Printre sponsorii generoşi ai PDM figurează şi multe nume ce coincid cu numele unor primari, funcţionari din regiunea Orhei. De exemplu, potrivit Raportului donatorilor PDM pe anul trecut, Ştefan Bârcă, Tamara Verejan, Ion Petică, Dumitru Stoica, Vasile Bulat, Alexandru Tăburceanu au contribuit în vistieria partidului cu câte 20-30 de mii de lei. Procesul de sponsorizare a continuat şi în anul curent, când trei membri ai PDM: Igor Vremea, deputat, Svetlana Rotundu, preşedinta raionului Şoldăneşti şi Svetlana Rusu, vicepreşedinta organizaţiei raionale Floreşti a PDM şi directoarea Centrului medicilor de familie Floreşti au donat fiecare câte 30 de mii de lei.

În prima săptămână de campanie, Partidul Politic Şor a avut venituri de 2,7 milioane de lei, banii provenind de la câteva firme afiliate liderului formaţiunii.

Partidul Comuniştilor din R. Moldova a înregistrat venituri de 500 de mii de lei, Blocul electoral ACUM – 455 de mii de lei, iar PP Partidul Nostru (PN) – 102 mii de lei.

Cele mai mari cheltuieli în prima săptămână au fost făcute pentru lansarea formaţiunilor în campania electorală şi promovarea imaginii lor în mass-media.

 

Distribuie

Lasă un răspuns