Când se vor ieftini benzina și motorina?

Am auzit la televizor că pe piaţa mondială preţurile la petrol au căzut drastic. Nu înţeleg, dacă noi îl cumpărăm de la ei, de ce  la noi benzina şi motorina doar se scumpesc?

Vasile Munteanu, raionul Şoldăneşti

 

În ultimele trei săptămâni, prețul petrolului marca Brent a scăzut abrupt cu circa 14%, a coborât deja sub nivelul de 70 de dolari pentru un baril şi se apropie de cota 69 de dolari, arată datele de la bursele internaționale, potrivit mold-street.com, citat de agora.md.

Astfel luni, 12 noiembrie, preţul unui baril de petrol marca Brent a oscilat în jurul cotaţiei de 69,4 dolari. Este cel mai mic preţ la petrol din ultimele şapte luni şi tendinţa este că acesta ar putea să mai scadă, notează sursa citată.

În pofida scăderilor abrupte de preţ la bursele internaţionale, pe piaţa internă nu se prevede deocamdată o ieftinire a produselor petroliere. Din contra! Acestea ar putea să crească. De vină sunt autorităţile care au menţinut artificial la acelaşi nivel timp de patru luni preţurile la benzină şi motorină, fapt ce a provocat distorsionări majore în formarea preţurilor la pompă, iar pentru unii operatori aceasta a însemnat pierderi semnificative.

În consecinţă, mai multe companii petroliere sunt în faliment sau în prag de faliment.

Anterior, în conformitate cu Legea privind piața produselor petroliere, prețurile plafon de comercializare cu amănuntul pentru benzină și motorină se calculau în baza cotațiilor medii Platts recalculate în lei moldovenești reieșind din rata oficială medie de schimb a monedei naționale stabilită de Banca Națională a Moldovei în raport cu dolarul pentru ultimele 14 zile calendaristice. La acestea se adăugau cota accizelor și cota taxei și marja comercială specifică.

Citește continuarea articolului pe mold-street.com.

Distribuie

Lasă un răspuns