Campania “Stop Fals” a ajuns la Mateuţi

Cei prezenţi la întrunire au învăţat 8 paşi care ne pot ajuta să nu ne lăsăm manipulaţi.

Zilnic suntem bombardaţi cu informaţii. Acestea sunt atât de multe, atât de diferite, unii ne sperie, alţii ne promit marea cu sarea, ai treilea vor să vândă ceva, ai patrulea vor să fie aleşi… Unele din aceste informaţii ne interesează mai mult, altele deloc, iar altele ne vizează direct – spre exemplu, valorizarea pensiilor, sistemul electoral, calcularea preţurilor la electricitate, gaze etc. Vrem noi ca ceea ce citim, ce privim să fie o minciună ori o manipulare? Desigur nu. Deci, trebuie să învăţăm cum să supravieţuim prin hăţişurile mass-media.

Vineri, 12 octombrie 2018, un grup de săteni din Mateuţi, raionul Rezina, au aflat mai multe despre fenomenul care ia amploare şi afectează serios percepţia societăţii despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru – ştirile false şi manipulatorii.

Ceea ce putem oferi cuiva mai de preţ este timpul nostru – nici o clipă nu se va mai întoarce, ca să o mai folosim odată. Atunci când citim ceva, când vizionăm, când auzim la radio sau la o întâlnire, la miting ş.a.m.d., oferim acelei surse timpul nostru (adesea şi bani) şi, desigur, nu vrem pentru asta încă să ne şi mintă, să ne învârtă în jurul degetului, să ne determine să gândim ori să acţionăm în interesul meschin al cuiva, adică să ne folosească.

“Știrile false și manipulatorii ajung să fie distribuite zilnic de mii de utilizatori pe rețelele sociale, deoarece unii consumatori de informații le consideră credibile, iar alţii nu ştiu cum să le evite. Fiecare cetățean care își va pune întrebări, care nu va crede orbește în ceea ce se publică pe site-uri sau se spune la televizor și va căuta să se informeze suplimentar din diferite surse, va diminua din numărul și efectul falsurilor”, spune ziarista Natalia Morari.

Această întâlnire s-a desfăşurat în cadrul Campaniei “STOP FALS!”, care are drept obiectiv diminuarea impactului manipulării și dezinformării de către mass-media prin educarea consumatorilor media pentru a identifica manipularea și informațiile false sau părtinitoare.

Campania este desfășurată de Asociația Presei Independente (API), care este una din cele mai importante organizații mass-media din Moldova.

În raionul Rezina vom mai desfăşura doar 4 asemenea întâlniri în localităţi săteşti cu un număr de peste 1000 de locuitori. Doritorii de a găzdui o asemenea întrunire şi de a beneficia de materiale video inedite, pliante şi alte materiale elaborate de specialişti în domeniu şi care pot fi folosite cu succes la ore, în diverse activităţi organizate de biblioteci, ONG-uri etc., pot afla detalii la tel. 0254-2-24-49, 069576313 (Elena Roman).

În condiţii egale de concurenţă vom aplica principiul primul venit – primul servit.

Elena Roman

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns