Bucură-te, Sfântă Cruce (colindă răzeșească)

Bucură-te, Sfântă Cruce,

De cântarea noastră dulce.

Îți cântăm cu glas de jale

Pentru-a lui Adam greșale.

Căci Adam când a greșit

Domnul din Rai l-a gonit:

-Du-te, Adame, de la mine,

Că nu ai făcut, tu, bine.

Iar Adam a prins a plânge

Și din gură așa a zice:

-Raiule, grădină dulce,

Nu îmi vine a mă duce.

De la viața ta cea dulce,

De la roada poamelor

Și domolul apelor.

În grădina Raiului

Creștea floarea plaiului,

Iar din slava Cerului

Venea glasul Domnului:

-Unde sunt miroznele?

-Le-au luat cucoanele,

Să prefacă apele,

Să-și stropească hainele.

Scumpă gazdă, să vă fie

Nașterea cu bucurie.

La mulți ani cu veselie!

 

   Această colindă se cânta prin anii 40-60 ai secolului trecut în satul Pripiceni-Răzeși din raionul Rezina. Se considera colinda răzeșilor. Culeasă de subsemnatul în copilărie, de la bunica mahalalei, Ioana lui Grigore Perciun, născută în a. 1877.

Ion Perciun

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns