Blocul ACUM și PSRM au semnat înțelegerea politică

Cele trei fracțiuni parlamentare din coaliția majoritară au semnat „înțelegerea politică privind obiectivele tranzitorii ale Guvernului, Președinției și Parlamentului, inclusiv ale fracțiunilor Partidului Socialiștilor, Partidului Acțiune și Solidaritate și ale Partidului Platforma Demnitate și Adevăr”. Documentul a fost semnat în seara de luni, 16 septembrie, la Parlament, fără ca presa să fie anunțată despre eveniment, transmite IPN.

Documentul a fost semnat de către vicepreședinții Parlamentului, Ion Ceban de la PSRM, Mihai Popșoi de la PAS și Alexandru Slusari de la PPPDA.

Într-un comunicat de presă al Parlamentului se menționează că, potrivit celor trei semnatari, documentul a fost elaborat în scopul restabilirii principiilor democratice și ordinii constituționale, întemeiate pe normele statului de drept. De asemenea, este vorba despre demonopolizarea economiei naționale, asigurarea bunăstării populației, apărării drepturilor și libertăților cetățenești.

Înțelegerea conține un șir de angajamente ale părților semnatare și urmează a fi semnată și de către președintele țării, prim-ministra țării și președintele Parlamentului. Ulterior, aceasta va fi publicată integral.

 

Distribuie

Lasă un răspuns