Bieștenii au depus coroane de flori la mormintele înaintașilor la Bârlad și București     

De Ziua Unirii, 27 martie c., corul ”Semănătorii” din Biești, raionul Orhei a susținut un concert la Ateneul din Brăila. În ajun însă, în drum spre Brăila, au trecut pe la cimitirul din Bârlad, unde se odihnește consăteanul lor, Gheorghe Andronachi, unul din fondatorii armatei Republicii Autonome Moldovenești, autorul cărții ”Albumul Basarabiei”, una din cele mai importante culegeri de documente publicate despre Actul Unirii de la 1918.

Delegația condusă de primarul Ion Vlas a fost întâmpinată la cimitir de către Dumitru Boroș, primarul municipiului Bârlad și viceprimara Roxana Miron–Fieraru, profesoara Maria Marin, angajații Casei de Ajutorare a pensionarilor ”Elena Cuza”, consilieri din Consiliul Municipal Bârlad şi, desigur, de presă.

Părintele Grigore Postu, parohul bisericii din Biești a săvârșit la mormântul înaitașului un serviciu divin, iar Dumitru Boroș a remarcat că a patra oară la Bârlad au loc activități de eternizare a memoriei lui Gheorghe Andronachi, personalitate marcantă, care prin faptele sale s-a situat alături de deputații Sfatului Țării de la Chișinău.

”Până la urmă am înțeles de ce Andronachi a ales Bârladul. Aici el a venit mai aproape de Prut, de baștina sa, pentru care a avut un dor nestins. Noi vom reedita ”Albumul Basarabiei”, carte a cărei valoare istorică nu s-a depreciat deloc”, a menționat la rândul său Ion Vlas, primarul de Biești.

În aceiași zi bieștenii au mers la mănăstirea Cernica, unde și-a găsit locul de veci altă celebră pământeană a lor – Stela Popescu, actriță de teatru și cinema şi i-au adus un ultim omagiu.

În această delegaţie, bieştenii au vizitat de asemenea mai multe locuri memorabile din Bucureşti.

Ion Cernei 

Distribuie

Lasă un răspuns