Bănuiţii de un atac tâlhăresc în satul Zorile au fost deferiţi judecăţii

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală şi a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a patru tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani, pe faptul comiterii infracţiunii de tâlhărie.

 

În rezultatul investigaţiilor, efectuate de către procurorii PCCOCS în comun cu ofiţerii de urmărire penală ai Direcţiei Generale Urmărire Penală a IGP al MAI şi ofiţerii de investigaţii din cadrul INI al IGP al MAI, s-a stabilit că inculpaţii, în noaptea spre 08 decembrie 2016, au pătruns, prin forţarea uşii de la intrare, într-o locuinţă din s. Zorile, raionul Orhei. Respectivii au maltratat-o pe stăpâna casei, i-au legat mâinile şi picioarele. În timp ce unul dintre suspecţi o ţinea imobilizată, alţii au sustras bani şi obiecte de preţ, cauzându-i victimei prejudiciu material în mărime de 14 305 lei.

Cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată, pentru exa-minare în fond. În caz de condamnare, inculpaţii riscă o pedeapsă cu închisoare de la 8 la 10 ani, relatează serviciul de presă al PCCOCS.

Foto simbol ziare.com

 

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns