Au sistat activitatea magazinului lui Șor pentru neachitarea taxei locale şi au fost acţionaţi în judecată

Magazinul social mobil. Sursă foto: partidulsor.md

 

Noua guvernare a declarat că va închide magazinele Merișor ale Partidului Șor, numite magazine sociale. Dar acestea, inclusiv cele ambulante, continuă să funcționeze. Populaţia şi administraţiile publice locale au păreri împărţite vizavi de aceste unităţi comerciale.

“Vine în sat un microbuz cu remorcă, se postează undeva în centru, poate chiar alături de alt magazin local, și vinde de zor pe parcurs de o oră – o oră jumătate produse alimentare, detergenţi, mărfuri de uz casnic la prețuri ceva mai mici decât magazinele particulare sau ale cooperației de consum. Lumea nu se uită că poate mărfurile lor sunt de o calitate mai slabă, că noi aici, în sat, plătim impozite, că-i deservim permanent, nu doar o oră-două, că le aducem cele mai diferite mărfuri de care ei au nevoie… Şor a prădat ţara şi acum le unge ochii bătrânilor”, ne-a spus o vânzătoare într-un sat din raionul Teleneşti.

În acelaşi timp, o femeie în vârstă, care se afla în magazin, i-a ripostat: “Eu n-am să mai ajung până l-or găsi pe Şor şi a întoarce miliardul furat, dacă a mai întoarce ceva, dar de mâncat mai ieftin vreau amu”.

Cu vreo trei ani în urmă, odată cu apariția primelor magazine sociale în Orhei, Roman Boțan, pe atunci deputat PL, a încercat să treacă prin parlament un proiect de lege care ar fi reglementat funcționarea unor atare unităţi de comerţ, dar propunerea dumnealui nu a fost susţinută de majoritatea parlamentară. La rândul său, Ilan Șor a organizat proteste contra închiderii magazinelor sociale.

Autorităţile locale din mai multe localități din raioanele Orhei și Telenești au stabilit şi pentru magazinele lui Șor taxe locale.

”La noi toate magazinele achită anumite taxe locale şi am extins această regulă şi asupra magazinelor lui Şor”, spune primarul de Chițcani, Alexandru Tăburceanu, concretizând că pentru activitatea în teritoriu a magazinului său, conform deciziei Consiliului local, partidul Şor trebuia să plătească 22 mii de lei pe an.

Taxele stabilite de alte consilii locale variau de la 1000 până la 12 mii de lei anual. Peste un timp Partidul Şor a declarat că sistează activitatea magazinelor Merișor în 8 localități din Moldova, între acestea fiind și Chițcanii. Deși în comunicatul respectiv se menționa că oamenii în etate s-ar indigna de faptul că ”avtolavka” șoristă nu mai vine, la Chițcani, de exemplu, după cum mi-au spus mai mulţi săteni, lumea a trecut sub o tăcere absolută retragerea acestei unităţi de comerţ.

 

Au decis să sisteze activitatea Merișor-ului, dar s-au pomenit cu

notificarea deciziei

Consiliul sătesc Ciulucani, printr-o decizie din 13 mai curent, a sistat activitatea autoprăvăliei SRL Magazine sociale Merișor. Dar până la asta Andrei Cibotaru, primarul localității, a trimis demersuri în adresa lui Victor Cușnir, directorul SRL-ului nominalizat și Inspectoratului Fiscal de Stat, informându-i: ”Prin decizia nr. 6/1 din 12.12.2017 ”Cu privire la stabilirea taxelor locale pentru anul 2018” c/s Ciulucani a stabilit taxa locală pentru SRL Magazine sociale Merişor în sumă de 7200 lei anual. Până la moment societatea în cauză a achitat doar 704 lei, ceea ce constituie 10.5 % din suma totală. Astfel, Consiliul sătesc Ciulucani a adoptat o decizie cu privire la sistarea temporară pe teritoriul  primăriei a activității companiei respective”.

Inspectoratul Fiscal de Stat a informat Primăria Ciulucani că a primit demersul, care a fost înregistrat cu nr.  3661-01.

O lună mai târziu, la 22 august c., Primăria Ciulucani se pomenește cu o cerere de chemare în judecată, în calitate de pârât, în baza contenciosului administrativ înaintată de Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat. Oficiul îşi motiva cerera prin faptul că decizia Consiliului  local Ciulucani a fost notificată drept ilegală şi urma să fie abrogată pentru că “activităţile în domeniul comerţului interior, cerinţele principale pentru desfăşurarea acestor activităţi, formele de desfăşurare a comerţului, competenţele organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi ale autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul comerţului reprezintă obiectul de reglementare al Legii nr.231 din 23.09.2010 cu privire la comerţul interior… Sistarea activităţii agenţilor comerciali nu ţine de atribuţiile consiliului local, autoritatea deliberativă fiind în drept doar să aprobe regulamentul de defăşurare a activităţii de comerţ în localitate”.

La rândul său primarul Andrei Cibotaru, referindu-se la art.14 “Competenţele de bază ale consiliilor locale” din Legea privind administraţia publică locală din 28 decembrie 2006, spune că una din competenţele consiliului local este de a “decide punerea în aplicare şi modificarea, în limitele competenţei sale, a impozitelor şi taxelor locale, a modului şi a termenelor de plată a acestora, precum şi acordarea de facilităţi pe parcursul anului bugetar”.

”Cum am putea proceda altfel, dacă SRL Magazine sociale nu-şi onorează obligaţiunile şi nici nu reacţionează la demersurile administraţiei locale?”, mai adăugă Andrei Cibotaru, concretizând că nu înţelege deloc acţiunile Oficiului.

 

Atitudinea primarilor- neunivocă; cea a SRL Magazine sociale – selectivă

Am vrut să aflu atitudinea primarilor unor localități din raioanele Orhei și Telenești vizavi de această problemă. Vasile Socolovschi, primarul de Mândrești și Vasile Popovici, primarul comunei Bănești, mi-au spus că SRL Magazine sociale achita la timp şi integral taxele stabilite de autorităţile locale. Același lucru l-am auzit și la primăria Budăi.

La Chiștelnița, Brânzeni, Târşiţei însă mi-au spus că încă n-au primit niciun leu. Veaceslav Tcaciuc, primarul de Brânzeni, mi-a spus că, vreo doi ani în urmă, la un seminar care a avut loc la Rezina, un colaborator de la Inspectoratul Fiscal de Stat le-ar fi solicitat să fie mai îngăduitori cu acest Merișor, pentru că este magazin social.

Ion Tulbure, primarul de Târșiței, a fost de părere că lesne poți să strici relațiile cu sătenii din cauza acestui magazin. Este important ca sătenii să decidă singuri dacă să se folosească de serviciile lui sau nu.

Alexandru Tăburceanu, primarul de Chițcani, rămâne cu părerea sa: ”Lumea prea bine își dă seama că aceste magazine aduc de fapt venit proprietarului lor – se vede după marfa pe care o vând. Nu poate să existe cârnați de 53 de lei/kg când carnea costă minimum 80 de lei/kg, același lucru este și cu pâinea, orezul, alte produse. Prin aceste magazine Şor adună membri de partid pe care-i manipulează în interesele sale. Iar faptul că SRL-ul nu doreşte să achite taxele locale în genere este ieşit din comun”, este de părere primarul de la Chițcani.

Reghina Apostolova, deputată din partea Partidului Șor, menționa într-un articol că: „magazinele sociale activează conform proiectului social și nu aduc niciun venit, nu sunt o activitate comercială…”

Igor Grigoriev, activist civic și unul din criticii Partidului Șor, a fost mai explicit: “Merișor nu are nimic în comun cu magazinele sociale. Create pentru a manipula alegătorul sărăcit și a rupe voturi, acestea sunt întreprinderi comerciale care aduc venituri solide patronilor lor și înșeală fiscul. Un audit serios ar demonstra faţa adevărată a acestui aşa numit proiect social”, a fost de părere activistul.

P.S.: Când articolul era deja în pagină, de la Primăria Ciulucani ne-au anunţat că SRL Magazine sociale le-au promis că vor achita sumele restante.

 

Ion  Cernei

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns