Au fost înregistraţi primii concurenţi electorali

Vasile Macovei a tras pentru PSRM nr. 2 în buletinul de vot.

 

Consiliul electoral al circumsripției Șoldănești nr.31 și-a început activitatea. În cadrul ședinței din 31 august c., membrii Consiliului și-au ales conducerea. Astfel, cu majoritatea voturilor, președintă a fost aleasă Liuba Vidrașco, vicepreședinte – Vladimir Corețchi, iar Efimia Coșciug va fi secretara consiliului.

La 3 septembrie, organul electoral a înregistrat deja primii concurenți electorali. În prima zi, cinci formațiuni politice au prezentat actele necesare pentru a obține dreptul de a concura pentru funcția de consilieri raionali. Ordinea de înscriere în buletinul de vot a fost stabilită în rezultatul tragerii la sorți. Potrivit Liubei Vidrașco, primul în buletin va fi notat Partidul Politic Șor, acesta fiind urmat de Partidul Socialiștilor. Locul trei în buletin i-a revenit Partidului Democrat din Moldova. Partidul Liberal va fi înscris cu numărul 4. Reprezentantul Partidului Liberal Democrat din Moldova a extras bilețelul cu numărul 5.

Victor Sofroni

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns