ATENȚIE! SE CAUTĂ!

De către Inspectoratul de poliție Orhei se caută bărbatul din imagine, despre care nu se cunoaște locul aflării începînd cu 2 septembrie și pînă în prezent.

Astfel la 2 septembrie curent, domnul Diacon Vasile de 61 ani, aproximativ la orele 20:00,  a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută şi până în prezent nu se stie locul aflării acestuia. Bărbatul este beneficiar de serviciul social ,,Plasament familial pentru adulți”,  se află la evidența medicului psihiatru cu diagnoza: retardare mentală severă, defect psihopatiform, decompensări frecvente.

Bărbatul dispărut are o înălţimea de 1,60-1,65m, părul de culoare castaniu cu o tunsoare scurtă, faţa alungită, ochii albaștri.

În ziua dispariției era îmbracat în  pantaloni de culoare negri, maiou de culoare alb cu dungi albastre orizontale, centură din piele de culoare gri, purta pe cap un chipiu de culoare galben combinat cu roșu. Încălțat în  șlapi de cauciuc de culoare închisă.

Dacă dispuneți de informație referitor la locul aflarii al domnului Diaconu, rugăm sa apelați la numerele de telefon 078325001 sau 112

Distribuie

Lasă un răspuns