ANRE va stabili prețurile plafon la carburanți doar o dată la trei luni

Prețurile plafon la carburanții comercializaţi la stațiile PECO vor fi stabilite o dată la trei luni, după ce Parlamentul a votat vineri, în două lecturi, un proiect de modificare a Legii privind piața produselor petroliere, relatează agora.md.

Astfel, ANRE va stabili trimestrial prețurile plafon, în funcție de devierile cotațiilor Platts, și doar în cazul în care acestea sunt mai mari de 10%.

„ANRE ajustează prețul plafon pe parcursul trimestrului în cazul devierilor mai mari de 10% a cotațiilor Platts care duc la diminuarea prețurilor plafon, iar în cazul devierilor mai mari de 10% a cotațiilor Platts care duc la majorarea prețurilor plafon, Agenția este în drept să ajusteze prețurile plafon la solicitarea agenților economici”, se menționează în proiect.

De asemenea, proiectul prevede, ca și în prezent, interdicția de a comercializa cu amănuntul produsele petroliere principale la un preț ce depășește prețul plafon stabilit de ANRE.

Amintim că în ultimele luni Ministerul Economiei a atacat de câteva ori ANRE în instanță pentru ca să anuleze prețurile plafon stabilite de agenție pentru perioade de două săptămâni. Ulterior după ce judecata a venit cu anumite decizii, ANRE a anulat ordinele de majorare a prețurilor pentru benzina A-95 și motorină.

Tot în această perioadă au fost organziate și mai multe proteste ale unor asociații de automobiliști care și-au exprimat dezacordul față de aceste majorări.

 

Distribuie

Lasă un răspuns