Andrei Găină – unificator de ţară

Fragment din povestirea documentară “Deputat în Sfatul Ţării”

În curtea bisericii din Chiţcanii Vechi, Teleneşti atrage atenţia o cruce masivă de piatră la mormântul deputatului în Sfatul Ţării, Andrei Găină. În perioada sovietică numai câţiva bătrâni îndrăzneau să vorbească (în şoaptă) despre el.

Iar la 24 octombrie 2010, din iniţiativa academicianului Boris Găină, la Chiţcani pe Răut s-a deplasat un desant de savanţi, scriitori, publicişti şi persoane notorii de stat, la Conferinţa ştiinţifică în deplasare „Deputatul în Sfatul Ţării Andrei Găină – unificator de ţară”. Coordonator al acestei acţiuni era doctorul în drept, cercetătorul ştiinţific superior la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al AŞM Mihai Taşcă.

 

În imagine: Savanţi, scriitori, persoane notorii de stat şi publicişti, participanţi la Conferinţa ştiinţifică în deplasare „Deputatul în Sfatul Ţării Andrei Găină – unificator de ţară”, la mormântul lui Andrei Găină din curtea bisericii din Chiţcanii Vechi. În medalion: Andrei Găină.

 

 

Conferinţă ştiinţifică în deplasare la Chiţcani

Conferinţa a început cu un Te-Deum şi o slujbă de pomenire la biserica „Sf. Mucenic Gheorghe”, oficiată de preotul-paroh Vladimir Lai, urmate de sfinţirea mormântului deputatului Andrei Găină şi depuneri de flori. Deschiderea expoziţiei de carte „Oameni de seamă de pe valea Răutului. Andrei Găină – unificator de ţară” a avut loc în incinta Casei de cultură din Chiţcanii Vechi. Prin bunăvoinţa Arhivei Naţionale a RM, au fost prezentate mai multe dosare care reflectă istoria comunei. Printre ele se află şi ancheta completată cu mâna proprie în 1918 de Andrei Găină şi păstrată în Fondul 727 al Arhivei Naţionale, care a trezit un vădit interes:

1. Familia – Găină

2. Numele – Andrei

3. Prenumele – Petrovici

4. Vârsta – 33 de ani

5. Naţionalitatea – moldovean

6. Locul de naştere – s. Chiţcanii Vechi, jud. Orhei

7. Studii – primare

8. Îndeletnicirea – agricultor

9. Ce partid politic reprezentaţi – Partidul Naţional Moldovenesc

10. La ce fracţiune aţi aderat în Sfatul Ţării – Blocul Moldovenesc

11. Funcţia în organizaţie – (indescifrabil)

12. Cine v-a ales în Sfatul Ţării – Congresul Gubernial al Ţăranilor din Basarabia

13. Unde sunteţi cazaţi la Chişinău – în Palatul Libertăţii

14. Locul permanent de trai – s. Chiţcanii Vechi

15. Semnătura personală, data – Andrei Găină, 1918

La conferinţă au prezentat rapoarte Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie al AŞM; Boris Găină, academician-coordonator al AŞM; Mihai Taşcă, doctor în drept; Gheorghe Negru, doctor în istorie, preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din R.Moldova; Anton Moraru, doctor habilitat în istorie, profesor universitar şi alte personalităţi notorii. 

 

Completări la biografia deputatului Andrei Găină

În cadrul conferinţei am avut şi eu un discurs pe care consătenii mei l-au ascultat cu o deosebită atenţie şi curiozitate. Discursul era întitulat „Completări la biografia deputatului Andrei Găină”. Iată conţinutul lui, reluat cu mici prescurtări:

„În Sfatul Ţării Andrei Găină a deţinut mandatul de deputat de la 2 ianuarie până la 27 no-iembrie 1918, a fost membru al Comisiei a II-a agrară. El a pledat hotărât şi consecvent pentru înzestrarea oropsiţilor de la ţară cu pământ. E şi meritul său că în toamna anului 1922, din cele 2.626 de moşii boiereşti expropriate, ţăranilor basarabeni li s-au transmis în folosinţă veşnică 1 mln 98 mii 45 ha de pământ – o avere colosală. Atunci au fost împroprietăriţi cu 662 ha de pământ şi 192 de nevoiaşi din Chiţcanii Vechi.

Andrei Găină, împreună cu fratele Costache, luptase în Primul război mondial în efectivul batalioanelor ruse. Dar în timpul rebeliunii bolşevice şi-au făcut apariţia la baştină, teferi şi în mantale soldăţeşti. Dornici de muncă paşnică, au luat în arendă un lot de pământ între gârlele din lunca Răutului, au săpat vaduri, au cultivat zarzavaturi. Andrei meşteri din lemn o roată mare bulgărească pentru irigaţie. Cu ajutorul ei, în zilele dogoritoare ridica apa din râu şi o revărsa printr-un uluc de scândură pe ogor, adăpând din belşug plantaţia. În modul acesta, fraţii crescuseră o recoltă bogată de legume, pe care le vindeau la pieţele din Căzăneşti, Căpreşti, Orhei, Teleneşti şi Vadul lui Vlad. Agonisind bani, ambii s-au căsătorit, şi-au zidit case arătoase în centrul satului: Costache – la Prăsazi, Andrei – peste drum.

Între timp, cei 600 de delegaţi întruniţi la Congresul Ostaşilor Moldoveni, care reprezentau 300 mii de militari basarabeni mobilizaţi pe fronturile Primului război mondial, au hotărât să fondeze un organ suprem de conducere al Basarabiei – Sfatul Ţării. A fost creat un birou organizatoric, condus de sublocotenentul Vasile Ţanţu, originar din satul codrean Horodişte. Apoi s-au desfăşurat alegeri în categoriile sociale.

Printre cei 36 de deputaţi înaintaţi în Sfatul Ţării de către Congresul Gubernial al Ţăranilor, al nouălea pe listă figura harnicul plugar din valea Răutului, Andrei Găină.

 La 27 martie 1918, alături de alţi 85 de deputaţi, Andrei Găină a votat actul epocal al Unirii, păşind în nemurire. Sfatul Ţării a activat de la 21 noiembrie 1917 până la 27 noiembrie 1918, înscriind o splendidă pagină în istoria neamului nostru.

După aceasta Andrei Găină reveni la baştină, unde a fost ales primar. Participă angajat la reforma agrară desfăşurată de instituţia română „Casa Noastră” în anii 1921-1922.

„Tuturor ni s-a făcut parte dreaptă, îşi amintea Nicolae Călcâi, ajuns la venerabila vârstă de 95 de ani, cel care purta proteză la picior şi care, în 1949, a îndurat deportările bolşevice. Cine nu dispunea de pământ i se repartiza deodată şase hectare. Care avea, să zicem, două hectare, i se mai completa patru, cine avea patru, i se dădea două, astfel toţi ne-am ales cu câte şase hectare, inclusiv şi bune-lul dumitale, Andrei Ţopa”.

Neavând copii, soţii Andrei şi Teodora Găină au adoptat două fetiţe. Pe Raisa au luat-o de la un orfelinat din Chişinău. Crescută mare, i-au dat studii alese la Iaşi, s-a măritat cu învăţătorul Petre Marandici. În 1941, în timpul naşterii, Raisa şi pruncul au murit. O cruce de piatră le deplânge şi astăzi soarta în cimitirul din Chiţcani. De sub fotografia montată în placa comemorativă culegem cuvintele inscripţiei: „Aici odihneşte prof. Raisa Marandici, 1911-1941, Mihai, fiul, 1941.  Ridicată de înv.  Petre Marandici”.

A doua fetiţă adoptivă, Iulia, provenea din familia chiţcăneanului cu mulţi copii Xenofont Şova, născut în 1899. Acesta, în 1940, a fost deportat împreună cu 11 suflete din familiile ţăranilor înstăriţi Vasile Găină şi Xenofont Fetescu, toţi înghiţiţi de balaurul siberian de gheaţă.  Iulia, prin căsătorie Coman, profesoară la Buzău, mărturisea peste ani: „Îmi amintesc serile frumoase când venea lumea de la câmp.

În curte se întindea o veretcă (o pânză mare, ţesută în casă) şi la această masă, pe pământ, se aşezau oamenii. Uneori tata scotea gramofonul şi le punea muzică, alteori aducea un acordeonist (armonică), care le cânta oamenilor, iar la sfârşitul mesei unii făceau dansuri. Cât era de plăcut pentru oameni, nu ştiu! Dar ştiu că pe mine mă impresionau grozav spectacolele acestea!

Tatăl meu a mai avut o fiică adoptivă – Raisa (Leontovschi prin naştere). Raisa a fost adusă în familia tatălui meu de la un orfelinat din Chişinău. Era mult mai mare decât mine. Anul morţii ei se găseşte pe crucea din cimitirul din Chiţcani. A absolvit Facultatea de Filologie din Iaşi (română şi franceză). Părinţii nu mi-au spus nimic despre provenienţa Raiei – din dorinţa de a ne considera surori. Am auzit pe oamenii din curte vorbind că părinţii Raisei erau refugiaţi din Rusia bolşevică, au murit în condiţii tragice, ea nimerind astfel într-un orfelinat, şi că atunci când a fost adusă la Chiţcani nu ştia niciun cuvânt românesc. Vorbea numai ruseşte”.

Într-un alt răvaş, expediat pe numele meu din Buzău, la 3 ianuarie 2003, Iulia Coman îmi mulţumea pentru cărţile de proză documentară „Chiţcani” şi „Condamnaţi la zbucium”, concretizând:

„Părinţii mei adoptivi muriseră: în anul 1939 mama şi în 1940 – tata. În luna iulie 1940 tatăl meu natural, Xenofont Şova, a fost arestat şi deportat de către securitatea sovietică. Gospodăria a fost în întregime confiscată, iar mama şi cinci copii – aruncaţi pe drumuri. Astfel, în luna martie 1944, când trupele sovietice se apropiau de Nistru şi o a doua ocupaţie a Basarabiei era iminentă, o femeie simplă, cu cinci copii, cel mai mic de 6 ani, lua drumul pribegiei. Aceasta era mama mea naturală.

A fost greu, chiar foarte greu, dar prin curaj, tenacitate, perseverenţă şi sprijinul moral al Statului Român am izbutit. Toţi copiii am învăţat carte: eu am fost profesoară, o soră – învăţătoare, altă soră – iarăşi profesoară, sora cea mai mică din familie – inginer, iar fratele – contabil. Această familie unită, greu încercată de atâtea ori, singură ca pe o insulă, astăzi este destrămată: mama şi două surori se odihnesc sub glie, o altă soră se pregăteşte să se alăture mamei, fiind grav bolnavă. Am rămas deocamdată de veghe eu, cea mai mare dintre surori, şi fratele meu. E istoria unor dezrădăcinaţi, care au luptat pe baricadele vieţii, căci vorba cronicarului: „Nu-s vremile sub om, ci bietul om sub vremi” (Miron Costin)”.

În vara anului 1990 Iulia Coman a aprins lumânări la mormântul părinţilor adoptivi, ne-a adus de peste Prut fotografia lui Andrei Găină, care lipsea în arhivele din Chişinău. Astăzi aceste imagini şi scrisori completează colecţia de documente din Fondul meu personal (R-3355) la Arhiva Naţională a Republicii Moldova.

Andrei Găină a fost un gospodar aşezat, cumpătat în vorbă şi în faptă, evlavios şi săritor la nevoie. Unei familii de ţigani, pripăşiţi într-un bordei la marginea satului, i-a dăruit o capră şi o vioară, câtorva copii orfani le-a cumpărat opincuţe şi caiete. Deoarece autorităţile române declaraseră în Basarabia învăţământul primar obligatoriu, el a arendat o casă pentru a reuni grupele răzleţe de alfabetizare risipite prin sat, a angajat un învăţător cu studii pedagogice. Mai apoi aduse printr-o ţeavă subterană apa izvorului, care dăduse cep în hârtoapele de la Movilă, la „fontanul” zidit în preajma bisericii.

Susţinut de fostul coleg în Sfatul Ţării, Teodosie Bujniţă, născut în 1881 la Negureni, devenit după Unire subprefect la Teleneşti, începu să construiască în Chiţcanii Vechi o şcoală-tip.

 

Biserica ridicată din ruini

Pe primarul Andrei Găină îl preocupa zilnic şi temelia noii biserici, rămasă în ruine.

În vara anului 1914 a fost sfinţită temelia unei noi biserici. Dar chiţcănenii au izbutit să ridice pereţii numai de un metru, fiindcă s-a dezlănţuit măcelul mondial. Au reluat construcţia abia în 1923 cu osârdia preotului Nicolae Bucur, a primarului Andrei Găină, a boiernaşilor Dumitru Obadă şi Costache Chiriac.

Biserica nouă a fost deschisă oficial peste zece ani, în 1933. La ceremonia inaugurării a făcut serviciul divin un sobor din 20 de preoţi în frunte cu mitropolitul Gurie Grosu. În aceeaşi zi a fost sfinţită şi noua şcoală-tip.

Iulia Coman din Buzău consemnează: „Că tata, Andrei Găină, a fost ctitorul bisericii (desigur, alături de efortul sătenilor) ştiu toţi. Am fost martorul frământărilor şi muncii pe care a depus-o la ridicarea bisericii. Îmi amintesc că în biserică pentru tata şi familia lui exista o strană specială unde ascultam slujbele în zile de sărbătoare”.

Biserica din Chiţcani e unică, are înfăţişarea unei semicatedrale, spunea arhitectul chişinăuian Boris Novac. Locaşul sfânt a fost reparat capital şi sfinţit la 6 mai 1991. La ceremonia de sfinţire a bisericii a participat mitropolitul Chişinăului şi al Moldovei Vladimir cu un sobor de preoţi, parlamentari şi oaspeţi din toată republica.

În noua biserică, ridicată din ruine de către fostul deputat Andrei Găină, au slujit preoţii Nicolae Bucur, Dumitru Stoicov, Ion Harea, Toader Postolachi, Fiodor Holban, starostii Chiril Obadă, Costache Fetescu, Ion Racu, Petrache Condur, Vladimir Lai.

 

Florile recunoştinţei

În vara anului 2015 eu şi Boris Găină am fost invitaţi la o şedinţă a Consiliului Comunal din Chiţcanii Vechi.

– V-am invitat să ne consultăm pe o problemă, ne informă actualul primar Alexandru Tăburceanu. Precum ştiţi, gimnaziul nostru poartă numele lui Valeriu Corduneanu, erou căzut în luptă cu mercenarii la Nistru în 1992. Deşi şcoala a fost construită de Andrei Găină. Numele lui am fi vrut să-l dăm Casei de cultură. Ce ziceţi?

– E o idee formidabilă! acceptă academicianul.

Ambii compatrioţi – şi Andrei Găină şi Valeriu Corduneanu, s-au jertfit pentru descătuşarea meleagului natal. Ambii merită deopotrivă florile recunoştinţei.

 

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns