Ambrozia, cea mai periculoasă plantă alergenică – planta diavolului

Mulţi vor afla pentru prima dată despre ambrozie din aceste notiţe, aşa cum am aflat şi eu, recunosc, zilele trecute, dintr-o postare pe reţelele sociale – un strigăt disperat al  persoanelor care trec prin chinuri mari în perioada de înflorire a acestei plante,  considerată cea mai periculoasă, pentru că produce alergii severe. Creşte peste tot, mai ales pe terenurile necultivate, pe marginile drumurilor, dar şi în semănături, în parcuri, în grădini, fiind supranunumită şi planta diavolului. O plantă matură poate elibera miliarde de grăuncioare de polen și până la 30.000 de semințe – așa că se înmulțește sălbatic. Dar dacă în unele ţări ea a fost interzisă prin lege, în Republica Moldova multă lume nici nu a auzit de pericolul care ameninţă să invadeze ţara, de chinurile prin care trec mii de persoane alergice, singurele care încearcă să lupte cu ambrozia, stârpind-o în mod manual.

  

 

 Pe scurt despre ambrozie

Am selectat aici o informaţie succintă din internet despre această plantă, pe care trebuie să ştim să o identificăm şi numaidecât să o nimicim ori să cerem autorităţilor să ia măsuri.

Ambrozia provine din America de Nord, dar polenul ei a fost răspândit și în Europa, aici fiind deja recunoscută ca o plantă de carantină şi interzisă. Începând cu anul trecut, în România, proprietarii de terenuri care nu nimicesc această plantă sunt amendați cu peste 400 euro. ”Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventiv invazive şi eliminarea prezenţei acesteia pe terenurile intravilane sau extravilane,” prevede legea românească.

În Europa, 33 de milioane de oameni sunt afectați de „iarba pârloagelor”. Alergiile apar în perioada iunie-iulie şi ating valori maxime în august-septembrie.

Alergia la ambrozie – simptome și tratament

Alergiile sunt reacții anormale ale sistemului imunitar care se apără într-un mod agresiv, prin producerea de anticorpi, de anumite substanțe din mediu, inofensive în mod normal pentru majoritatea oamenilor.

Strănutul frecvent, mâncărimile de nas și de ochi, secreţiile nazale abundente sunt câteva dintre simptomele alergiei la ambrozie. Mulți dintre cei care manifestă aceste simptome sunt predispuşi la apariţia manifestărilor de astm, cum ar fi dificultăţi în respiraţie, tuse, respiraţie şuierătoare.

De asemenea, oamenii care sunt alergici la polenul buruienilor pot acuza diverse probleme digestive atunci când consumă anumite fructe și legume, printre care se numără mâncărime la nivelul cavităţii bucale, edem limbă, buze, senzaţie de nod în gât, balonări, tranzit accelerat.

Este recomandat ca înainte de începerea sezonului să se facă un test alergologic, pentru un tratament individualizat. Singura metodă descoperită pentru a trata alergiile este imunoterapia alergenică specifică.

Persoanele alergice sunt sfătuite să evite activitățile în aer liber, să se spele pe mâini și pe față în mod frecvent, să îşi schimbe hainele când se întorc acasă, să stea cu ușile închise la casă și mașină, informează csid.ro.

Se vorbeşte că ar fi fost elaborat un vaccin împotriva alergiei la ambrozie, dar persoanele care s-au expus pe reţelele sociale spun că nimic în acest sens nu există în farmaciile de la noi.  Metoda lor de a lupta cu ambrozia e să o depisteze în zona în care trăiesc, să ia coasa şi să o nimicească înainte de a înflori, pentru că nimeni altcineva nu se gândeşte la problema lor.

“Este absolut groaznică senzaţia să te sufoci prin somn”, scrie pe facebook Ilinca Avram.

“Trebuie să-mi închid copilul în casă. Ţi se rupe inima când îl vezi chinuit de ambrozie”, adaugă Veronica Varnic.

“…şi nu poate fi distrusă decât prin ardere… sămânţa stă ani de zile în pământ şi poate reapare şi peste zece ani. E o pacoste”, vine cu explicaţii în aceeaşi postare Vitalie Călugăreanu.

 

Ce ştie populaţia despre ambrozie

Luni am fost în deplasare în trei sate din raionul Rezina: Ciorna, Boşerniţa, Solonceni. Pe cale am căutat să vedem pe cât e de răspândită ambrozia. Planta aceasta, anume aceasta pe care o vedeţi mai jos, e strașnic de răspândită. În vreo doi ani ar putea inunda toate fânețele, pășunile (fiecare fir răspândeşte până la 30 de mii de seminţe!).  Pe cine am întrebat, nimeni nu știa cum arată ambrozia, două persoane cunoșteau că e o buruiană de carantină și produce alergii severe, o persoană a spus că, în urma analizelor făcute acum trei ani, ştie că are alergie la ambrozie, dar o identifica cu peliniţa.

Doar acţionând separat, cu forțele proprii, ocazional, cred că e imposibil să schimbăm radical situația, deși efortul e foarte necesar și unicul la îndemână deocamdată. E nevoie de implicarea urgentă a autorităţilor publice locale şi de un program național! Până atunci – să vorbim, să scriem, să batem alarma, să cerem, să explicăm și să acționăm fiecare pe cât ne stă în puteri. Mulţi oameni nici nu bănuiesc de la ce li se trag chinurile în perioada înfloririi ambroziei.

Aducem mai jos câteva repere pe înţelesul tuturor: speciile de Ambrozie sunt ierburi sau arbuști nu foarte înalte (deși unele specii ating o înălțime de 4 m); au tulpini verticale, acoperite cu peri aşpri şi deşi, care se prezintă în smocuri dense de până la o jumătate de metru în diametru, cu ramificație de la bază; frunzele se aseamănă întrucâtva cu cele ale pelinului sau cânepii, de culoare gri-verde argintie; inflorescențele sunt în formă de spic, cu florile masculine, verde gălbui, de aproximativ 3 mm în diamet-ru, cele feminine – albicioase la culoare, simple, situate mai jos decât cele masculine, pe tulpină. Fructul este o achenă (o cutiuţă) acoperită cu spini, de formă ovoidă (asemănătoare cu oul), care conține o singură sămânță mică de culoare cafenie și în forma de vârf de săgeată.

Invităm specialiştii în sănătate, cei din domeniul agriculturii să explice pe înţelesul tuturor care anume specie de ambrozie e cea periculoasă, ce trebuie să întreprindă organele de stat, administraţiile publice locale, cetăţenii pentru a nu admite răspândirea ei.  Chemăm toţi cititorii să depisteze sectoarele unde creşte ambrozia şi să o stârpească, uşurând astfel chinurile oamenilor alergici. Dacă e vorba de suprafeţe întinse, de terenuri necultivate – să anunţe autorităţile.

Citiţi mai multe opinii pe pagina noastră de facebook Cuvântul Rezina, unde a fost iniţiat şi un sondaj pentru a identifica aproximativ ce cotă din populaţie are alergie la această plantă. Până miercuri, când ziarul a fost dat la tipar, 33% din respondenţi au notat că au alergie la ambrozie.

 

Elena Roman

Distribuie

Lasă un răspuns