Ambasadorul UE la Chişinău: În Republica Moldova există fenomene de corupţie extraordinar de mare şi trafic de influenţă care trebuie dezrădăcinate

Pentru combaterea reală a corupției este necesară voință politică, a declarat Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată.  El a subliniat că pe lângă corupția mică, în Republica Moldova există fenomene de corupție „extraordinar de mare, trafic de influență și folosirea pozițiilor în organele de stat sau în administrație”.

– Combaterea corupției rămâne o verigă slabă a societății moldovenești, după cum au remarcat mai mulți experți, dar și oficiali europeni. Cum poate fi depășită această situație în Republica Moldova?

– Aici cel mai important element pentru succes este voința politică. Ea trebuie să existe. Trebuie să fie oprite fenomenele care fac parte din cauzele corupției, dar și care ajută la tolerarea acestui fenomen. Orice influență asupra organelor de stat care îi face pe oameni să nu fie egali în fața legii, în fața instituțiilor de stat, face parte din practicile corupției. Instituțiile trebuie să lucreze cinstit, într-un mod credibil în fața cetățenilor, trebuie să aibă și un sistem propriu și credibil de control intern și să existe și un sistem de control din partea altor instituții, ca cetățenii, în cazul în care există vreo suspiciune de atitudine incorectă din partea instituțiilor de stat, să aibă un loc de unde să ceară justiție. Pentru că asta e important, cetățenii trebuie să fie siguri că societatea în care trăiesc este una justă și au unde să găsească justiție și adevăr.

– Dar cum poate fi câștigată sau recâștigată această încredere în instituțiile statului, în contextul în care o bună parte din populație pune la îndoială funcționalitatea acestora, dar și buna credință a multor demnitari și funcționari?

– Acest lucru poate fi făcut numai prin practici pozitive. Și este un proces foarte lung. Dovada acestei relații cinstite, în care instituțiile de stat sunt în slijba cetățenilor, trebuie să fie făcută în fiecare zi.

– Portalul Moldova Curată urmărește activitatea Autorității Naționale de Integritate, instituția care trebuie să verifice averile și interesele demnitarilor. Aceasta nu este funcțională de mai bine de un an și jumătate, de când a fost modificată legislația în acest domeniu. Instituția se află în proces de formare. Care sunt efectele unei perioade atât de lungi în care averile și interesele demnitarilor nu au fost supuse controlului?

– Sigur că efectele absenței funcționalității acestei agenții sunt mai multe. În primul rând, este numărul foarte mare de certificate de integritate care nu a fost eliberat, pentru că nu există capacități, inspectori, oameni din această agenție care ar face acest lucru, care să verifice. Toate acestea trebuie puse la punct, pentru ca agenția să fie recunoscută ca una care funcționează. Și dacă atât de mult s-a pus accentul pe aceste certificate și dovezile de integritate, cu atât mai important este ca starea de funcționalitate să vină cât mai repede, ca să vedem că certificatele sunt eliberate într-un mod credibili, ca verificările să fie făcute, acesta este criteriul cel mai important și cel mai real, care este de fapt și parte a condiționalităților pentru tranșele asistenței macro-financiare.

– Ați putea să ne oferiți un exemplu din țara dumneavoastră, cum funcționează sistemul de verificare a integrității demnitarilor, sau un exemplu din Uniunea Europeană?

– Eu aici reprezint Uniunea Europeană care are 28 de state membre, deci practicile sunt mai multe.

În fiecare țară există un sistem în care demnitarii își declară proprietatea. În mai multe țări se declară proprietatea în cazul funcțiilor sau posturilor cu importanță economică mare și în ceea ce privește proprietatea membrilor familiei, ca să poată să fie verificate veniturile și comparate cu proprietatea care este declarată. Și în cazurile în care apar informații verificate că există o diferență între aceste venituri și situația reală, atunci acest lucru are impact asupra integrității persoanei respective și posibilității ca să fie în funcția respectivă.

La modul ideal, așa ar trebui să funcționeze și Autoritatea Națională de Integritate din Republica Moldova. Pentru asta avem și standardele respective, avem și practicile care trebuie să aducă la aceste standarde și trebuie să fim credibili în respectarea lor. Să avem numai legislație care să nu fie respectată nu ar avea sens și ar duce la haos și anar-hie în societate, la neîncredere în instituțiile de bază ale statului. Când oamenii văd în practica de zi cu zi că legislația nu este respectată de cei care reprezintă instituțiile de stat, atunci ei au aceste ezitări.

– Probabil ați citit în presă, s-au făcut investigații jurnalistice referitoare la achizițiile publice efectuate de instituțiile statului, care prezintă suficient de multe cazuri când câștigă rude sau apropiați ai demnitarilor care organizează aceste licitații publice. Ce s-ar întâmpla în Uniunea Europeană în asemenea cazuri, pentru că în Republica Moldova deseori nu sunt sancționați sau chiar sunt promovați în funcții?

– Fiecare caz trebuie investigat separat. Este important să funcționeze toate sistemele de control în fiecare instituție, deoarece aceste sisteme există pentru a proteja instituțiile și conducerea politică, să nu facă cineva din instituție ceva ce contravine legii, dar și pe cetățeni și folosirea banului public. Așa încât cetățenii să fie siguri că ei au posibilitatea de a folosi cel mai bun serviciu pentru cel mai bun preț.

Trebuie să existe și mai multe nivele de control, dacă vorbim de autoritățile centrale sau locale, din partea Curții de Conturi, de exemplu. Există în ceea ce privește organele centrale, de exemplu, în mai multe țări, instituții interne de control ale Guvernului, instituții care țin de domeniul de ordine și drept, există inspecțiile interne, ca să fie siguri că oameni din poliție, procuratură sau chiar judecătorii respectă principiile statului de drept, că nu fac activități care ar fi dăunătoare cetățenilor. Acest control trebuie să fie funcțional și pentru aceasta trebuie să existe această voință de a sluji oamenilor, cetățenilor, care dau la sfârșitul fiecărei perioade electorale o evaluare acestor performanțe.

– Investigaţiile jurnalistice au arătat că mai mulți demnitari, procurori, judecători sau funcționari de rang înalt au averi mai mari decât veniturile pe care le obțin. Citind asemenea investigații, vi se pare alarmantă această situație și cum ar trebui să reacționeze autoritățile?

– Eu cred că și pentru asta trebuie să funcționeze structurile și legislația care trebuie să aducă supraveghere în acest domeniu, pentru că cetățenii cer acest lucru, ei vor să știe, pentru a putea decide dacă pot să aibă încredere în cei care au în mâinile lor deciziile importante pentru societate și asta este în conformitate cu principiile societății democratice și statului de drept. Noi susținem construirea și întărirea acestor structuri ca ele să fie credibile, și cu expertiza noastră, și cu asistența financiară, care este strict bazată pe eficiența acestor reforme. Dacă ele nu au loc, asistența noastră nu vine. Și acesta a fost și cazul cu susținerea bugetară în domeniul justiției care nu a putut să fie plătită anul trecut, pentru că reformele nu au avut loc.

– Cum poate fi ridicat nivelul de integritate într-o societate ca a Republicii Moldova, în care oamenii sunt obișnuiți să dea niște ”mulțumiri”,  ”atenții”, care sunt de obicei neoficiale și ilegale, în diferite instituții ale statului. Cum ar putea fi schimbate lucrurile?

– Aceste lucruri au fost cumva introduse în condițiile societăților totalitare, când nu erau condiții și ca cetățenii să obțină ceva de la stat, s-a creat această cultură de daruri și răsplătire. Acest lucru nu poate fi tolerat, nu trebuie să existe și oamenii trebuie să înțeleagă că ei sunt cei care plătesc pentru toate aceste servicii ale statului, pentru că ei plătesc taxe și ei sunt cei care au în mâinile lor suveranitatea în stat. În ceea ce privește poliția, în Europa, de exemplu, este adoptat un slogan de a proteja și de a ajuta. Asta exprimă atitudinea acestor servicii față de cetățeni, ei sunt în slujba cetățenilor și așa trebuie să fie. Când oamenii vor simți că ei au control asupra structurilor de stat, atunci ei vor fi siguri că aceste fenomene nu există.

Dar este important să știm că împreună cu aceste fenomene de corupție mică, există fenomene de corupție extraordinar de mare, tra-fic de influență, folosirea pozițiilor în organele de stat sau în administrație pentru obținerea unor avantaje mari care se ridică la cifre de milioane, în lei sau în euro. Această corupție trebuie să fie investigată, să fie pedepsită și să nu existe, să fie dezrădăcinată. Și mă refer aici și la această cauză care reprezintă și un test pentru Republica Moldova și asta este investigația fraudei bancare.

Natalia Enache

Distribuie

Lasă un răspuns