Ajutoare suspecte

În şedinţa din 3 aprilie c., Consiliul raional Rezina a alocat 455.500 lei pentru ajutoare financiare diferitor categorii de beneficiari. Este o acţiune obişnuită pentru Consiliul Raional, care se repetă şi câte de două ori pe an şi care, în fond, este salutabilă, mai ales dacă ţinem cont de sărăcia ce domneşte în raion, salariile şi, mai ales, pensiile mizere ale populaţiei în raport cu necesităţile vitale. Cu atât mai important este ca listele să fie maximal transparente şi banii să ajungă anume la acei care au cea mai mare nevoie de susţinere.

 

Potrivit deciziei, la 236 de persoane le-au fost juruite ajutoare în mărime de câte 1000 de lei prin intermediul Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, banii fiind destinaţi pentru tratament medical, procurarea de medicamente sau ameliorarea situaţiei financiare precare a beneficiarilor.

55 de persoane dintre acestea au fost întroduse în lista beneficiarilor de ajutoare la propunerea preşedintei raionului, Eleonora Graur, direct în şedinţă, fără să fie examinate în comisiile de specialitate ale Consiliului. După şedinţă, unul dintre consilieri, solicitând anonimatul, ne-a declarat că în lista suplimentară, pe motiv că au nevoie de tratament, au fost incluşi şi activişti ai PDM cu salarii decente, cărora astfel li se mulţumeşte pentru contribuţia la recenta campanie electorală a PDM, campanie în care a figurat şi a câştigat mandatul de parlamentară şi Eleonora Graur.

Pentru ca cititorii să se convingă de veridicitatea acestei informaţii şi să tragă concluziile de rigoare, mai jos publicăm lista integrală propusă de preşedinta raionului şi aprobată de Consiliu, în care, conform informaţiilor noastre, alături de persoane cu adevărat nevoiaşe, figurează şi activişti ai PDM, persoane apropiate celor din conducerea raionului. Sperăm că cititorii ne vor ajuta să alegem grâul de neghină, dar şi să apreciem corect practica administraţiei raionului Rezina de cheltuire a banilor publici, inclusiv în scopuri caritabile. Apropo, pe 11 aprilie i-am expediat acest text dnei Graur, solicitând să-l comenteze. Până la momentul publicării articolului nu am primit răspuns.

Aşadar, vă rugăm să consultaţi lista persoanelor propusă de preşedinta raionului, Eleonora Graur, Consiliului raional la şedinţa din 3 aprilie pentru acordarea ajutorului financiar în mărime de 1000 de lei fiecăruia.

  • Popovici Valentina (Rezina)
  • Rusu Nadejda (Rezina)
  • Catană Ion (Rezina)
  • Jabrov Alexandru (Rezina)
  • Crijanovschi Mihail Petru (Rezina)
  • Catană Elena (Rezina)
  • Djeferov Eugenia (Ciorna)
  • Ciornâi Daria (Rezina)
  • Doni Raisa Onofrei (Boşerniţa)
  • Maximciuc Olesea (Rezina)
  • Grosu Elena (Cogâlniceni)
  • Condrea Aurica (Cogâlniceni)
  • Garghel Galina (Cogâlniceni),
  • Cristafovici Ana (Pripiceni-Răzeşi)
  • Stoian Claudia Ion (Pripiceni-Răzeşi)
  • Pana Aurica (Pripiceni-Curchi)
  • Rusu Igor (Mateuţi)
  • Catana Pelaghia Fiodor (Mateuţi)
  • Balteanu Ivan (Cogâlniceni)
  • Morari Simion (Cogâlniceni)
  • Stavinschi Galina (Saharna Nouă)
  • Taban Nina (Saharna)
  • Cernean Tatiana (Saharna)
  • Maznic Ludmila (Buciuşca)
  • Macarova Valentina (Buciuşca)
  • Negură Valentina Vladimir (Echimăuţi)
  • Vrabie Lidia Pavel (Echimăuţi)
  • Negură Dumitru Filip (Echimăuţi)
  • Şeremet Marcel (Pereni)
  • Marchitan Mihail (Pereni)
  • Colesnic Viorel (Pereni)
  • Sardari Veronica (Cuizăuca)
  • Bârcă Maria Mihail (Cuizăuca)
  • Jumbei Alexei Timofei (Cuizăuca)
  • Gajiu Mihail Andrei (Cuizăuca)
  • Duca Constantin Stepan (Cuizăuca)
  • Gajiu Ana (Cuizăuca)
  • Bârcă Vasile Nicolai (Cuizăuca)
  • Savciuc Maria (Buşăuca)
  • Railean Alexandru (Meşeni)
  • Gârlea Anton (Lalova)
  • Popa Aglaia (Horodişte)
  • Bordian Nina Fiodor (Slobozia- Horodişte)
  • Cimbir Vera Ion (Slobozia-Horodişte)
  • Iurcu Aglaia Maxim (Horodişte)
  • Nour Alexandra (Horodişte)
  • Bădura Galina (Mincenii de Jos)
  • Patic Angela (Mincenii de Sus)
  • Sandu Aglaia (Mincenii de Jos)
  • Ogâlca Ion (Mincenii de Sus)
  • Cracea Ecaterina (Cinişeuţi)
  • Ţvigun Vasile (Cinişeuţi)
  • Cuşnir Mihail Ştefan (Cinişeuţi)
  • Grădinari Nicolai (Solonceni)
  • Repeşcu Liuba (Solonceni).

Vom fi recunoscători persoanelor care ne vor expedia comentarii la această listă pe adresele: Rezina, str. Păcii, 38, tel/fax.: 0254-2-15-83, e-mail: cuvintul@gmail.com

Când articolul era deja gata pentru tipar, Curtea de Conturi a mediatizat un comunicat privind auditul rapoartelor financiare ale raionului Rezina pe a. 2018. Alături de alte denaturări, Curtea de Conturi a constatat şi faptul că la aprobarea deciziilor de acordare a ajutorului bănesc Consiliul Raional nu a determinat şi nu a luat în considerare gradul de bunăstare, condiţiile de viaţă ale solicitanţilor.

 

Distribuie

Lasă un răspuns