Administrația satului Parcani își protejează cetățenii de incendii

Lilian Cazac, şeful Serviciului Şoldăneşti Salvatori şi Pompieri

Peste 30 de gospodării ale persoanelor vulnerabile din satul Parcani, raionul Șoldănești, vor beneficia de siguranță sporită împotriva incendiilor. Cu suportul administrației publice locale, în casele acestora au fost instalate detectoare speciale de fum, relatează impulstv.com

Valeriu Lopaci, primarul satului Parcani, raionul Șoldănești a menţionat că administraţia localităţii a decis să se implice în proiectul O casă protejată – o viaţă salvată şi prin decizia Consiliului local a alocat resurse băneşti pentru procurarea a 30 de detectoare de fum, care au fost instalate de Serviciul salvatori şi pompieri în 30 de gospodării unde locuiesc persoane cu dizabilităţi, socialmente vulnerabile sau în etate, fapt ce va permite preîntâmpinarea unor incendii şi nenorociri.

În ansamblu, potrivit lui Lilian Cazac, şeful Serviciului Şoldăneşti Salvatori şi Pompieri, în cadrul proiectului respectiv iniţiat de Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţii Excepţionale, în raion au fost deja instalate peste 100 de astfel de detectoare de fum.

 

Distribuie

Lasă un răspuns