“Acţiunea a fost finanţată din bugetul Partidului Democrat”

Dna Graur a scris pe Facebook că la eveniment au participat peste 300 de tineri.

 

În numărul precedent al ziarului a fost publicat articolul Din ce surse a fost distracţia cu doamna deputată Graur?, în care relatam despre acţiunea O istorie de succes cu dna deputată Eleonora Graur care, conform afişei, a fost organizată pe 25 mai la Tabăra de odihnă Nistru de la Saharna, de tineretul democrat din Rezina.

Ţinând cont de caracterul acţiunii (PR politic evident), amploarea ei (transport gratuit din 2 raioane, utilizarea Taberei de odihnă pentru copii Nistru, muzică, tombolă, mici şi multe alte surprize, toate gratuite), în scopul promovării imaginii unei persoane politice, am încercat, cu ajutorul dnei Graur, să descifrăm din ce surse anume au fost acoperite cheltuielile respective. Mai ales că unii cititori din raionul Rezina, aflând despre întrunirea de la Saharna din afişele postate pe reţelele sociale, au fost de părerea că dna Graur ar fi utilizat masiv în scop personal mai multe resurse administrative din teritoriu: Tabăra Nistru, autobuzele şcolare destinate numai pentru transportarea elevilor la şcoală şi înapoi, anumite bunuri de la Palatul raional de cultură Rezina…

Am primit răspunsuri la întrebări vineri, 31 mai, când nr. 21 al ziarului era deja la cititori. Îl reproducem integral:

„Întrebare: Cine și din ce surse anume acoperă cheltuielile pentru arenda taberei, transportarea participanților, training, muzică, tombolă, mici, alte surprize prevăzute în programul petrecerii și care vor fi, probabil, destul de solide?

Răspuns: Acțiunea organizației de tineret a fost finanțată din bugetul Partidului Democrat.

Întrebare: Dumneavoastră continuați să folosiți în scopuri personale cabinetul, automobilul destinat pentru președintele raionului, alte resurse administrative proprii administrației raionului. Cu ce drept?

Răspuns: În calitate de deputat ales pe circumscripția nr. 13 Rezina-Șoldănești, am deschis biroul deputatului în sediul OT PDM Rezina care se află pe strada 27 August 18A. Mașina de serviciu a președintelui raionului nu o folosesc în scopuri personale. În anumite situații, în care se organizează întâlniri oficiale cu cetățenii, merg în deplasări în teritoriu, împreună cu actualul președinte al raionului Rezina. Scopul acestor întâlniri nu este unul în interes personal, ci să discutăm care sunt problemele și așteptările oamenilor, pentru a putea veni cu soluții.

Cu respect, Eleonora Graur”

 

Dna deputată a evitat să concretizeze cât, cui şi pentru ce anume a plătit PDM. Am încercat să aflăm de la Lilia Lazari, şefa Direcţiei Învăţământ, Tineret şi Sport Rezina, instituţia stăpână a acestor bunuri, cât a câştigat Tabăra Nistru pentru organizarea distracţiei şi alimentarea participanţilor, iar şcolile – pentru închirierea autobuzelor şcolare. Până la darea în tipar a ziarului întrebările noastre au rămas fără răspuns.

Departamentul investigaţii

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns