Acces limitat de a fi egali cu toţi ceilalţi

Lipsa rampei de acces, a veceelor adaptate, mânerul plasat prea sus la majoritatea intrărilor în instituţiile de stat şi discriminarea sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi. Despre asta, dar şi despre alte dificultăţi, persoanele cu disabilităţi au vorbit în cadrul unei mese rotunde, desfăşurate la Şoldăneşti, cu participarea membrilor Asociaţiei „Motivaţia” din Chişinău, a specialiştilor din administraţia publică, medicină, asistenţă socială şi învăţământ din teritoriu.

Oamenii care au abilităţi depline ar trebui să ţină cont şi de necesităţile persoanelor cu disabilităţi. De această părere este Igor Meriacre, directorul executiv al Asociaţiei „Motivaţia”, care este în scaun cu rotile. Din propria experienţă, Igor Meriacre a enumerat dificultăţile cu care se confruntă persoanele cu diverse tipuri de necesităţi speciale.

După cum s-a menţionat la masa rotundă, cea mai dificilă problemă cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi ar fi discriminarea. Adesea, ei nu au acces la serviciile de stat pentru că nu pot ajunge acolo. Pur şi simplu, pantele de acces lipsesc. Dacă şi sunt, acestea, în opinia persoanelor respective, nu corespund rigorilor.

Altă dificultate despre care s-a vorbit ar fi lipsa veceelor adaptate în majoritatea instituţiilor publice. În raionul Şoldăneşti, doar în trei şcoli sunt astfel de puncte sanitare.

Potrivit Xeniei Siminciuc, reprezentantă a oficiului ONU pentru drepturile omului în Moldova, toate aceste impedimente reduc implicarea persoanelor cu disabilităţi în viaţa societăţii. Asta se întâmplă şi cu şcolarii. În timp ce specialiştii insistă că elevii cu disabilităţi trebuie să frecventeze şcoala pentru a se încadra în colectiv, a socializa, a se instrui, a căpăta abilităţi, unii părinţi preferă instruirea copiilor la domiciliu, care însumează jumătate din ceea ce învaţă ceilalţi semeni ai lor la şcoală.

Participanţii la masa rotundă au promis că se vor implica mai activ în identificarea şi soluţionarea problemelor cu care se confruntă persoanele cu disabilităţi din raion.

Natalia Rotari

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns