Abonaţii CUVÂNTUL-ui care s-au ales cu premii

Redacţia săptămânalului CUVÂNTUL a făcut totalurile concursului pentru cea mai activă promovare a ziarului în Ziua Abonatului – 8 decembrie 2017. Acest lucru s-a făcut cu întârziere pentru că am tot aşteptat datele de la oficiile poştale solicitate să ne prezinte listele persoanelor respective (fiecare al zecelea cititor  care în ziua de 8 decembrie a abonat CUVÂNTUL pe 12 luni). Din păcate au reacţionat doar o parte din oficiile poştale din raioanele Şoldăneşti şi Rezina.

Astfel, conform condiţiilor concursului, anunţate de redacţie în ajunul Zilei Abonatului, dreptul de a publica gratuit, pe parcursul anului 2018, un text de felicitare în CUVÂNTUL l-au obţinut următorii abonaţi: Maria Luchian (com. Pereni), Lidia Vrabie şi Vitalie Cuzuioc (s. Echimăuţi), Agnesa Zagorodniuc (s. Cogâlniceni), Serghei Buracinschi (s. Lipceni), Simion Plăcintă (s. Gordineşti), Alexandra Garam (s. Trifeşti), Galina Iftodi, Elizaveta Griţco, Ala Grib, Petru Denisencov (com. Lalova), Zinaida Teut (s. Fuzăuca). Respectivii sunt invitaţi să ne prezinte la redacţie doleanţele lor cu textele respective.

De acelaşi drept, pentru fidelitate şi promovarea activă a săptămânalului CUVÂNTUL, vor beneficia în anul curent şeful OP Lalova Petru Donică, dar şi unul dintre cei mai devotaţi cititori ai ziarului nostru – Pantelimon Marii din Piscăreşti.

Prin tragerea la sorţi au fost desemnaţi câştigătorii celor 5 premii (seturi de cârţi în valoare de 300 de lei fiecare) instituite de redacţie pentru persoanele care au perfectat în Ziua Abonatului un abonament anual la săptămânalul CUVÂNTUL. Aceştea sunt: Maria Luchian (Pereni), Simion Plăcintă (Gordineşti), Ala Grib (Lalova), Petru Donică (Lalova) şi Zinaida Teut (Fuzăuca).

Premiile pot fi ridicate de la redacţia ziarului (str. Păcii, 38, or. Rezina) în zilele de lucru. În prealabil ar fi bine de concretizat ora vizitei la următorul număr de telefoan 0 254 21583.

Distribuie

Lasă un răspuns