A fost disputată Cupa președintei raionului Teleneşti la fotbal

În imagine: Diana Manoli, președinta raionului a înmânat Cupa căpitanului echipei ineștene Tudor Șoltoian

8 echipe au concurat în competiţiile ediţiei 2018 a turneului pentru Cupa președintei raionului Teleneşti la fotbal. Jocul s-a desfăşurat după sistemul play–off.

Adică, în tururile superioare s-au calificat echipele care au obținut rezultatul cel mai bun în meciurile tur-retur. Astfel, în finala turneului au ajuns echipele satelor Inești și Căzănești. Meciul final a fost echilibrat, cu ocazii evidente din ambele părţi, însă de mai multă tehnică şi insistenţă au dat dovadă fotbaliştii formaţiei „Podiș” din Inești, care au şi câştigat meciul cu scorul de 3 : 1.

În același context, mulțumim tuturor celor care s-au implicat activ în organizarea și desfășurarea acestui turneu, în special Secției Cultură, Tineret și Sport, Asociației Raionale de Fotbal, primăriilor și organizatorilor din localitățile Inești, Telenești, Leușeni, Hirișeni, Căzănești, Brânzeni, Scorțeni și FC “Prodpan” din Suhuluceni.

 

Oleg Tudosan, funcționar public

 

Distribuie

Lasă un răspuns