A fost deconspirat un grup criminal din raionul Teleneşti

În perioada anilor 2015-2017 au fost prădate mai multe gospodării din raionul Telenești și din raioanele vecine. În cadrul anchetei penale, angajații Inspectoratului de Poliție Telenești, în comun cu procurorii au identificat suspectaţii de furturi, care s-au dovedit a fi cinci bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 42 de ani, originari din raionul Telenești.

Suspecții ar fi furat din casele proprietarilor arme de foc, sume impunătoare de bani, bijuterii din aur, bunuri materiale și obiecte de uz casnic. Pe parcursul anilor 2017-2018 ofițerii de investigație și procurorii au documentat activitatea ilicită a grupului criminal. Drept urmare, polițiștii au reținut 3 suspecți, care la moment sunt în arest preventiv sau la domiciliu, alți doi fiind anunțați în căutare.

Persoanele arestate își recunosc vina și conlucrează cu organul de urmărire penală. În cadrul perchezițiilor autorizate la domiciliul bănuiților, polițiștii au ridicat o parte din bunurile sustrase.

Organul de urmărire penală și cel de învestigație au prezentat probe ce demonstrează implicarea acestor infractori în 7 furturi  în proporţii mari și urmează să stabilească implicarea bănuiţilor în alte furturi comise pe teritoriul raionului Telenești în perioada dată. Respectivii mai sunt suspectați de comiterea unor infracțiuni similare și în câteva state din Uniunea Europeană.

Foto simbol. Sursa: www.bihon.ro

Diana Maxim, ofițeră de presă la IP Telenești

Distribuie

Lasă un răspuns