Ziua de 9 Mai, oficial, cu valenţe duble

  • 6 Mai 2017, 14:11
  • Vizualizări: 126
Ziua de 9 Mai, oficial, cu valenţe duble

Proiectul ce prevedea ca în data de 9 mai, pe lângă Ziua Victoriei, să fie sărbătorită și Ziua Europei, a stârnit spiritele în Parlament. Cu toate acestea, el a fost votat pe 28 aprilie c. în ambele lecturi cu voinţa a 56 de deputaţi. La rândul său, preşedintele Igor Dodon a anunţat că intenţionează să nu promulge acest document, relatează portalul deschide.md

Proiectul ce prevedea ca în data de 9 mai, pe lângă Ziua Victoriei, să fie sărbătorită și Ziua Europei, a stârnit spiritele în Parlament. Cu toate acestea, el a fost votat pe 28 aprilie c. în ambele lecturi cu voinţa a 56 de deputaţi. La rândul său, preşedintele Igor Dodon a anunţat că intenţionează să nu promulge acest document, relatează portalul deschide.md

 

După ce au criticat dur documentul, socialiștii și comuniștii au anunțat că părăsesc ședința Parlamentului în semn de protest. "Considerăm că este un lucru absolut inutil, majoritatea cetăţenilor, sute de mii de cetăţeni, de nouă mai, sărbătoresc Ziua Victoriei, este o bună tradiţie a societăţii, merită să o păstrăm şi să o dezvoltăm", a afirmat deputatul PSRM, Vlad Batrâncea.

În replică, președintele Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media l-a invitat pe socialist la Comisia de Etică a Parlamentului.

"Fiindcă este clar că, dacă noi o să dorim, o să fie o zi bună pentru Republica Moldova, care împacă lumea, împacă oamenii în vârstă şi împacă tineretul. Noi, de exemplu, Partidul Democrat, pe data de nouă o să fim la memorial şi tineretul nostru, organizaţia, dacă va dori să facă în parcuri sărbătoare, care este problema?", a spus deputatul PDM, Dumitru Diacov.

"Precum au zis şi colegii anterior, este vorba doar despre introducerea unui nou eveniment în hotărârea privind zilele de comemorare şi zilele nelucrătoare în Republica Moldova. Noi nu modificăm niciun eveniment din cele care sunt", a comentat deputata independentă, Mihaela Spatari.

Deputaţii din opoziţie i-au acuzat pe autorii iniţiativei că încearcă să înlocuiască ziua Victoriei cu cea a Europei.

"Propunerea este nu de a înlocui Ziua Victoriei, propunerea este de a complimenta ziua de 9 mai cu o altă zi. De aceea, nu este vorba de înlocuire şi, vă rog frumos, să nu duceţi în eroare nici colegii şi nici publicul", a specificat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Ulterior şi preşedintele Igor Dodon a condamnat votul majorităţii parlamentare, precizând că pe 9 Mai se sărbătoreşte Ziua Victoriei şi nu Ziua Europei.

"Memoria străbunicilor noştri eroi care ne-au eliberat de fascism, este sfântă", a conchis Dodon.

Amintim că anul acesta pe 9 Mai, şeful statului va sărbători Ziua Victoriei alături de armata rusă în Piaţa Roşie de la Moscova, scrie deschide.md

 

Dar ce propun cetăţenilor pentru ziua de 9 Mai autorităţile din teritoriul regiunii Orhei?

Orhei. Pe 9 mai autorităţile intenționează să organizeze un miting de comemorare la monumentul ostașilor căzuţi în războiul din 1941-1945, după care vor avea loc depuneri de flori, inclusiv la monumentul din suburbia Slobozia Doamnei, au relatat pentru “C” Ilie Rabii, vicepreşedintele raionului şi Silvia Mustovici, şefa Direcţiei Educaţie Orhei.

Potrivit surselor citate,  flori vor fi depuse de asemenea la  Crucea comemorativă edificată în 1924 în cimi-tirul orășenesc în memoria ostașilor armatei imperiale ruse decedați în urma rănilor și tifosului exantematic la spitalul din Orhei în perioada 1916-1917. 

Manifestări dedicate Zilei Europei vor avea loc pe parcursul zilei de 7 mai în parcul Ivanos, unde, cu participarea elevilor de la instituțiile de învățământ din Orhei vor fi organizate expoziții de artizanat, concursul desenelor pe asfalt, competiții sportive, dar și un spectacol literar-artistic, reprezentând portul, tradiţiile, cultura fiecărei ţări europene în parte.    

 

Rezina. Andrei Godoroja, vecepreședintele raionului Rezina, a relatat pentru CUVÂNTUL că prin dispoziţia preşedintei raionului Eleonora Graur șefilor serviciilor descentralizate și desconcentrate din teritoriu li s-a propus să mobilizeze colectivele de muncă şi la 9 Mai să depună flori la Memorialul din piaţa centrală a or. Rezina și la Memorialul „Nemurire” de lângă s. Cinișeuți.

În aceeaşi ordine de idei primarul or. Rezina Simion Tatarov a concretizat că angajaţii ÎM „Servicii Comunal Locative” s-au străduit să „îmbrace” orașul în straie de sărbătoare. În dimineața zilei de 9 Mai colectivele de muncă, toți doritorii sunt așteptaţi la intersecţia străzilor Şciusev şi 27 August,  de unde, în coloană, vor defila până la Memorialul din piața centrală. Aici se va desfășura mitingul consacrat Zilei Victoriei și Zilei Europei, după ce participanții vor depune flori la Monumentul Eroilor. Mai apoi două delegații se vor deplasa una spre Memorialul „Nemurire” de lângă satul Cinișeuți, iar alta - la Monumentul ostașilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial şi înmormântaţi în parcul din str.Lomonosov.

O festivitate similară va avea loc şi la Saharna Nouă, cu participarea locuitorilor din toate cele trei sate din componenţa comunei. După cum ne-a relatat primara Maria Macrii, evenimentul se va desfăşura lângă monumentul pământenilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Dintre veteranii acelui război în comună a mai rămas în viaţă doar Iosif Cimbir, născut în a. 1925. Mitingul va fi consacrat celor două date comemorative: Ziua Victoriei și Ziua Europei. Elevii Gimnaziului Saharna Nouă vor prezenta un mic concert, iar parohul bisericii "Sf. Dumitru" din localitate va oficia un parastas întru pomenirea tuturor celor căzuţi cu moarte de erou pe câmpul de luptă în războaiele secolului XX.

Festivităţi similare se vor desfăşura în majoritatea absolută a localităţilor din raionul Rezina.

 

Şoldăneşti. Potrivit Valentinei Rotari, șefă-interimară a Secției Cultură Șoldănești, în ziua de 7 mai, în centrul raional va avea loc o paradă a colectivelor de muncă din teritoriu dedicată Zilei Victoriei. Demonstranţii vor purta placarde cu fotografiile șoldăneștenilor care au participat în cel de-al Doilea Război Mondial.

Vadim Rusu, șeful Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei, a precizat că, în legătură cu Ziua Victoriei, cei 6 participanți din raion la luptele din 1941-45, care mai  sunt în viaţă, vor primi câte o indemnizaţie în mărime de 10 mii lei, iar 9 văduve ale veteranilor - câte o mie de lei. Banii au fost distribuiți din Fondul republican de susținere a populaţiei.

 

Telenești. Pentru ziua de 9 mai la Telenești este preconizat un miting de comemorare cu depuneri de flori la memorialul ostaşilor căzuți în timpul luptelor din primăvara-vara anului 1944, a declarat pentru  ”C” Sergiu Lazăr, secretarul Consiliului Raional  Telenești.

Dacă în mai multe primării vor avea loc depuneri de flori la monumente cu ocazia Zilei Victoriei, primăria Suhuluceni intenționează să organizeze și un concert dedicat Zilei Europei, dar și competiții  sportive:

”Ziua Europei semnifică triumful păcii și colaborării pe bătrânul continent. Locuitorii sunt invitaţi la un concert  dedicat evenimentului respectiv şi la competiţii sportive, inclusiv lupte libere pentru trofeul oferit de către Gheorghe Curchi, unul din veteranii acestei probe de sport de la Suhuluceni. Așteptăm ca la aceste competiții să participe mai mulți tineri din comună. Asemenea activități de Ziua Europei vom organiza în premieră, dar sperăm ca ele să devină tradiționale”, a relatat pentru ”C” Mihai Curchi, primarul comunei Suhuluceni.

Ion Perciun, Natalia Rotari, Ion Cernei