Vor să descopere Moldova!

  • 12 Mai 2017, 17:31
  • Vizualizări: 278
Vor să descopere Moldova!

Opt amatori de adrenalină au dat start unui nou maraton de excepție prin țară. Și-au luat mașini performante, s-au echipat necesar, au luat hrană, utilaje și au pornit să descopere Moldova. Aventura va dura cinci zile, timp în care bărbații își propun să parcurgă până la 2000 de kilometri pentru a afla geografia necunoscută a Moldovei, dar și oameni cu istorii. Printre aventurieri sunt și doi români, relatează www.clic.md

Dis de dimineață amatorii de adrenalină au pornit la drum. Punctul de începul a fost Chișinău, urmat de satele Malcoci și Țibirica, apoi vor ajunge în raionul Rezina şi or. Bălţi. Scopul acestei expediții este de a parcurge trasee care sunt mai puțin accesibile cu mașinile obișnuite.

"Am ales trasee de tot soiul, inclusiv de acesta cum avem aici cu prundiș. Avem și zone de traversare între sate, acolo unde e doar pământ. Să arătăm lumii să facă escapade de weekend, să facă mai mult turism local", a spus Ilie Toma, organizator.

"Poți să descoperi o altă Moldovă decât una pe care o știm noi pe drumurile obișnuite pe care circulăm. Ai posibilitatea să cunoști și să fii într-o echipă interesantă. Testez fiabilitatea diferitor tipuri de mașini", a precizat Dan Untură, participant.

La maraton au venit să exploreze locurile frumoase ale Moldovei și doi jurnaliști din România.

"Mi s-a părut interesantă ideea unei expediții coclaur pe drumuri dificile și tocmai de aia am ales mașinile astea trei. Vom avea drumuri dificile, vom avea zone de off road, vom avea treceri prin apă, treceri prin noroaie dacă şi plouă", a explicat Bogdan Mirică, participant.

Prima noapte amatorii de distracţii tari au ales să o petreacă în satul Lalova din raionul Rezina.