Un proiect bun, dar care ar putea eşua

  • 7 Aprilie 2017, 18:34
  • Vizualizări: 275
Un proiect bun, dar care ar putea eşua

Inițial, administrația SA "Salubritate-Șoldănești" anunțase fondatorii că îi convoacă la adunarea generală a acționarilor, în cadrul căreia să facă bilanțul activității. Chiar dacă au trecut doi ani de la constituirea societății pe acțiuni, primăriile care au participat la lansarea acestui agent economic încă nu au intrat în posesia acțiunilor care le revin. Managerul întreprinderii a explicat situația prin lipsa banilor – circa 90 mii lei. Din acest motiv, recenta întrunire s-a transformat într-o ședință obișnuită.

 

Mihai Ioncu, directorul executiv al întreprinderii, a prezentat raportul financiar pentru anul 2016. Managerul a menționat că pe parcursul anului trecut, SA a înregistrat mai multe venituri decât în 2015.

Însă fondatorii, între care Alexei Coadă, primarul de Cușmirca, Alexei Burlacu, primarul satului Rogojeni, Andrei Bulat, primarul satului Pohoarna, s-au arătat nemulțumiți de activitatea SA "Salubritate-Șoldănești". Ei au declarat că îşi doresc servicii de calitate, dar și profit mai mare.

Nu doar asta îi nemulțumește pe primari. Ei sunt de părere că prețul serviciilor prestate de "Salubritate" sunt exagerate. În opinia fondatorilor, prin aceasta ar putea fi explicat faptul că administraţiile publice din teritoriu refuză să utilizeze tehnica din dotarea SA "Salubritate-Șoldănești". În aceeaşi ordine de idei, comi-sia de cenzori a menționat că utilajele din dotația întreprinderii sunt utilizate în proporție de 25 la sută.

Alt moment, care a provocat discuții în contradictoriu, a fost legat de perspectivele SA "Salubritate-Șoldănești". Mai mulți primari se arată convinși că proiectul “Managementul deșeurilor solide”, inițiat încă în 2012, este unul bun, dar există riscul că acesta va eșua. În acest context s-a precizat că actualmente doar o treime din primăriile din raionul Șoldănești au contractat serviciile SA "Salubritate". Este oportună soluționarea problemei privind teritoriul unde să fie depozitate deșeurile colectate din regiune. Anume în lipsa acestuia, în prezent, deșeurile sunt transportate la gunoiștile vechi, neautorizate, fapt menționat de Alexei Burlacu, primarul comunei Rogojeni, Victor Grosu, primarul comunei Dobrușa, Valeriu Lopaci, primarul satului Parcani, iar această stare de lucruri generează probleme grave de mediu.

Fondatorii au suplinit lista serviciilor prestate, printre acestea fiind aprovizionarea cetățenilor cu apă și servicii forestiere, au ales componența nouă a Consiliului de administrare și a Comisiei de cenzori şi au cerut administratorului SA "Salubritate-Șoldănești" să urgenteze procedura de emitere a acțiunilor şi distribuirea acestora.

În imagine: În noiembrie 2014, când SA "Salubritate-Şoldăneşti", în cadrul proiectului-pilot „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” a primit mijloace tehnice performante din partea Guvernului Germaniei, se preconiza că de noul serviciu vor beneficia peste 45 de mii de locuitori din 27 de localităţi ale raioanelor Şoldăneşti şi Rezina. Entuziasmul de început s-a topit însă ca zăpada primăvara şi acum marea majoritate a primăriilor refuză să utilizeze această tehnică.

Natalia Rotari