Un cadou frumos şi un semn de respect pentru o redacţie de valoare

  • 21 Noiembrie 2017, 11:35
  • Vizualizări: 1053
Un cadou frumos şi un semn de respect pentru o redacţie de valoare

Eu am decis ca anul acesta să fac cadouri de Crăciun şi zile de naştere prietenilor şi rudelor mele câte un abonament anual la Cuvântul - ziar care apără interesul cetăţenilor de rând, spune cu multă îndrăzneală lucrurilor pe nume, dar nu cântă osanale celor de la putere ori partidelor. Astfel, oamenii dragi sufletului meu, în fiecare săptămână, luând în mână ziarul, vor putea citi știri proaspete, echidistante, scrise profesionist, din care să se informeze despre evenimentele şi starea de lucruri din zona județului Orhei, din ţară, dar își vor aduce aminte și de mine.

Acest gest vreau să fie şi un respect pentru presa independentă, în special pentru redacţia săptămânalului CUVÂNTUL. Or, pe an ce trece, situaţia presei neangajate față de guvernare şi formaţiunile politice devine tot mai complicată. Autorităţile de toate nivelurile fac totul ca aceste publicaţii să falimenteze: editează publicaţiile lor de buzunar (în mare parte cu resurse publice), blochează abonarea şi difuzarea ziarelor independente (la data de 18 noiembrie oficiile poștale încă nu au început campania de abonare pentru că ÎS „Poșta Moldovei” nu le-a trimis Catalogul publicațiilor care să conţină condițiile de abonare), aproape toată publicitatea este direcţionată în mass-media afiliată guvernării.

Stimați pământeni: din țară și diasporă! Mă adresez către toată lumea de bună credință cu apelul să ne implicăm plenar în salvarea săptămânalului regional CUVÂNTUL. Perfectând fiecare câteva abonamente pentru sine, rude, prieteni, cunoscuți, care cu adevărat ar fi nişte cadouri frumoase cu ocazia zilelor de naștere sau a sărătorilor de Crăciun, de exemplu, am putea contribui la consolidarea pozițiilor ziarului pe piața mediatică din regiunea Orhei și R.Moldova în ansamblu.

Un abonament anual la CUVÂNTUL pentru a. 2018 costă pentru locuitorii raioanelor Orhei, Rezina, Şoldăneşti şi Teleneşti 144 de lei, iar pentru cei din alte raioane şi oraşe din R.Moldova - 192 de lei. Abonamentele pot fi perfectate la oficiile poştale ori nemijlocit la redacţie.

Informații suplimentare puteţi obţine la tel./fax 0254-2-15-83 ori e-mail:cuvintul@gmail.com

Nadejda Brânzan, medică emerită