Stafia jandarmului român, ultimul argument al dodoniştilor

  • 16 Septembrie 2016, 05:32
  • Vizualizări: 1026
Stafia jandarmului român, ultimul argument al dodoniştilor

Una din ciudățeniile campaniei prezidențiale curente e sloganul  ”Jandarmul român nu va fi aici stăpân” lansată de către candidatul socialist  Igor Dodon, slogan scos de la naftalină cam cu screamăt, ceea ce dovedește că chiar dacă are procente substanțiale în sondaje, formația politică respectivă stă rău cu imaginația. Asta o demonstrează chiar o scurtă excursie în istorie privind mitul despre jandarmul român inventat de propaganda sovietică. 

Informațiile din internet vizavi de originile jandarmeriei dovedesc că Dodon nu prea cunoaşte istoria. Odată cu urcarea pe tronul Moldovei, la 22 iunie 1849, a lui Grigore Alexandru Ghica, au demarat numeroase măsuri economice și administrative care își propuneau modernizarea Moldovei. Domnitorul a promulgat printr-un „Ofis domnesc”, la 3 aprilie 1850, „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în Corp de jandarmi”. Acest moment marchează consacrarea Jandarmeriei Române. Adică moldovenii au înființat Jandarmeria, termen care în tradicere din franceză ”gene d'arme” semnifica ”suită înarmată” înainte de 1859, când a avut loc Unirea Principatelor, ctitorită, apropo, tot de niște boieri moldoveni: Alecsandri, Cogălniceanu, Negri, Ghica…

Iar mitul despre jandarmeria română care s-ar fi comportat crud cu populația ținutului după 1918 s-a născut cu concursul a doi românofobi aprigi: Pavel Crușevan, rusofil și iudofob înrăit (apropo, unchiul lui Serghei Lazo) și Karl Schmidt, ex-primar de Chișinău până la 1903 care, primind Unirea cu ostilitate, au umplut Parisul și Londra cu broșuri despre, chipurile, comportamentul agresiv al jandarmului român în Basarabia de după Unire.

Scopul acelor broșuri minciunoase era să convingă guvernele Puterilor Aliate să nu susțină la Trianon Unirea Basarabiei cu România.  Mitul atunci nu a prins rădăcini, dar de broșurile celea s-au folosit 20 de ani mai târziu autoritățile sovietice, care au declanșat o propagandă românofobă de neimaginat pe teritoriile ocupate. Impactul acelor campanii îl resimțim și azi.

Realitățile de fapt au fost altele. În iulie 1918 Ministerul de Interne al Basarabiei a cerut înființarea unui detașament de jandarmi la Chișinău cu un efectiv de 60 de soldați. Ulterior, acest mic detașament s-a transformat în companie, iar efectivul acesteia a crescut la 85, mai târziu ajungând la 150 de jandarmi. Peste trei luni s-au format legiunile de jandarmi județene. Legiunea de jandarmi  Orhei s-a aflat într-o clădire care există și azi – pe strada Vasile Lupu, unde până în 2010 s-a aflat Ungența Medicală. Acum acolo este amplasată o farmacie.

În fiecare comună s-a constituit câte un post de jandarmi dotat cu telefon, unde se aflau șeful de post și de la doi până la șase gandarmi. Șeful de post era de regulă un reangajat, jandarmii – militari în termen chemați sub drapel la vârsta de 21 de ani pentru un termen de doi ani.  

Presa timpului arată că serviciul la armă în Jandarmeriile din Basarabia și Ardeal erau unele din cele mai periculoase: la 7-8 septembrie 1921 o bandă de bolșevici au atacat postul de jandarmi Trebujeni (județul Orhei), rănind mortal 2 jandarmi; peste trei zile un alt grup de diversiune a atacat postul de jandarmi de la Vâșcăuți, unde a murit un jandarm, iar altul a fost rănit. Iar la 8 iunie 1922 într-o statistică oficială se menţiona că Jandarmeria din Basarabia numai în jumătate de an a pierdut 110 subofițeri, gradați și soldați. 

Adică jandarmii asigurau ordinea publică în mediul rural şi urban deseori cu prețul vieții. E interesant că după anul 1929 tot mai mulți localnici devin șefi de post în comunele basarabene. Remanierile s-au făcut conform ordinului lui Ion Inculeț, pe atunci ministru de Interne. Apropo, la Mândrești, Teleneşti se trasmite din generație în generație istoria despre modul cum activa caporalui Ion Trofăilă, originar de prin parțile Sorocii: în 11 ani cât a activat acesta în satele din comună n-a fost înregistrat nici un omor, nici un furt de cai sau vite mari cornute.

Iar când în toamna  anului 1939, când regele Carol a ordonat să fie impușcaţi fără judecată câte 2-3  membri ai Mișcării legionare din fiecare comună, acest caporal a somat pe ascuns pe legionarii din sat (întrați în partidul repectiv mai degrabă din propria neghiobie) să se facă nevăzuți pentru trei luni până s-a potoli mânia monarhului. Adică caporalul Trofăilă a rămas pentru generații simbolul ordinii și corectitudinii.                

Cât despre cedarea Basarabiei, cităm din cotidianul Universul din 4 iulie 1940: ”Populația românească din teritoriile părăsite de jandarmi a fost cuprinsă de disperare. Ieșeau înaintea jandarmilor plângând și petrecându-i kilometri întregi în strigăte de jale (...) mulți spuneau cu lacrimi în ochi și smulgându-și părul din cap, rugând Jandarmeria și Armata noastră să se întoarcă cât mai curând, căci viața fără ocrotire, care să le înțeleagă cerințele sufletești, le este imposibilă. La suferința populației românești s-au alăturat ucrainenii și germanii care și-au dat seama că viitorul lor sub administrația sovietică era la fel de sumbru ca și al românilor”.

Departe de a idealiza guvernarea de până la 1940, relatez din amintirile taților și buneilor noștri că atunci s-a trăit într-un stat normal, unde nu deportau, nu omorau prin înfometare, nu condamnau la ani grei de puşcărie pentru o anecdotă sau în baza unui denunț. Ororile săvârșite de  comuniști în ținut după 1944 până la moartea lui Stalin, în genere au întrecut orice imaginație.

Iar un pensionar din satul Echimăuţi, Rezina, îmi spunea cu regret faţă de ce se întâmplă în prezent: "Venea jandarmul periodic în ogradă, controla dacă nu ai pus balega lângă ori măcar mai la deal de fântână, să se filtreze tot în apă; dacă nu ai closetul lângă pârău; dacă nu dai foc la buruiene să umpli satul cu fum, în loc să faci îngrăşăminte dintr-însele... Nu îndeplineai - îţi scria amendă. Leneşilor şi mârşavilor nu le plăcea, dar să-mi spuneţi, era rău jandarmul!? Amu nu poţi bea o cană de apă prin sate, toată-i  parcă au spălat grajdurile cu dânsa şi toată lumea-i bolnavă".      

Vorbeam deunăzi cu interpretul Richy Ardezianu, care mi-i coleg de facultate, că după sutele de mii de basarabeni care și-au obținut cetățenia română, zecile de mii de studenți de la noi care au învățat acolo în ultimii 25 de ani, sloganul lui Dodon trebuie să se prindă de mintea alegătorului precum zoaia de gâscă. Richy a amintit de pilda piticului Zahes, un personaj din poveștile germane, care tot a vorbit mizerii societăţii până când un june pe nume Vebes nu a zmuls niște fire cărunte de pe tidva piticului, astfel lumea descoperind un pitic jegos.

”Acum mass-media onestă,neangajată trebuie să  țină locul lui Veber”, a fost de părere interpretul Richy Ardezianu.

 

Ion Cernei

Foto www.7 est.ro