Şi-a agresat soția, dar a scăpat de pedeapsă din cauza că poliţistul a încurcat literele

  • 23 Septembrie 2017, 06:05
  • Vizualizări: 1652
Şi-a agresat soția, dar a scăpat de pedeapsă  din cauza că poliţistul a încurcat literele

Un locuitor al raionului Orhei a scăpat de pedeapsa pentru agresarea soției sale din cauza greșelilor comise de un angajat al IP Orhei, la întocmirea procesului-verbal.

Potrivit radioorhei.info, recent Judecătoria Orhei a hotărât să îl absolve de răspundere pe un bărbat din raion, acuzat de violență în familie. La începutul anului acesta și-a agresat fizic soția, provocându-i leziuni corporale neînsemnate.

În ședință, agresorul și-a recunoscut parţial vina, spunând că doar a strigat la soție. Bărbatul susține că femeia s-ar fi aflat în stare de ebrietate, iar leziunile corporale ar fi putut apărea după ce aceasta singură a căzut jos.

Pe de altă parte, victima a declarat că se află în proces de divorț, iar în trecut soțul său a mai comis acte de violență în familie.

Examinând circumstanțele cazului, instanța a decis să accepte argumentele avocatului bărbatului, care cerea anularea procesului-verbal. Agresorul a scăpat de pedeapsă din cauza că angajatul IP Orhei, care a întocmit documentul, a încurcat câteva litere în numele de familie al agresorului și a comis alte omisiuni, potrivit Hotărârii pronunțate de Judecătoria Orhei.

Foto simbol national.ro